A căzut o parte din tencuiala de pe blocul Cozia (strada Regina Maria) din Râmnicu Vâlcea.

După ce oamenii din zonă au alertat autoritățile, la fața locului au fost trimise mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea.

Incidentul a avut loc în jurul prânzului, iar  pompierii au intervenit pentru degajarea mai multor elemente de tencuială la balcoanele mai multor apartamente din clădirea de locuințe.

„Pompierii militari au constatat că cele sesizate se confirmă fiind identificate un număr de 15 balcoane, ale căror elemente constructive stăteau să cadă. Acestea reprezentau un pericol real, atât pentru locatarii blocului cât și pentru trecătorii care tranzitau zona.
După restricționarea accesului trecătorilor și eliberarea curții blocului de autoturisme parcate, s-a acționat cu ajutorul autoplatformei de lucru la înălțime, pericolul căderii de tencuială și alte elemente din componența balcoanelor fiind înlăturat” a declarat ofițerul de relații publice al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Foto: arhivă

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentUn bărbat din Gorj cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă, șantaj și corupere sexuală a minorilor
Articolul următorRafael Nadal, după eliminarea de la Australian Open: Sunt distrus psihic