A fost anunțat programul evenimentelor dedicate aniversării a 635 de ani de la prima Atestare Documentară a Municipiului Râmnicu Vâlcea. Organizator principal, primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea

Acestea vor debuta joi, 18 mai.
14:00 Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, MEMORIA RÂMNICULUI, Constantin Mateescu „Prozatorul Râmnicului” (evocare), Forumul Cultural al Râmnicului;
17:00 Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” MEMORIA RÂMNICULUI, Lansarea volumului „Dragoș Serafim, Iubirea de Râmnic. Tablete, versuri, evocări…”, Forumul Cultural al Râmnicului și Colegiul Medicilor din Vâlcea;
18:45 Teren C.S.M. II, Cupa Râmnicului (fotbal pe teren redus), Asociația Județeană Sportul pentru Toți Vâlcea;

Vineri, 19 mai 2023
10:00 – 22:00 Scuarul Mircea cel Bătrân, Festival gastronomic
10:00 –20:00 Scuarul Mircea cel Bătrân, Târgul Meşterilor Populari Vâlceni, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea;
10:30 Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, Comunicări cu tema „Râmnicul modern și contemporan”, Forumul Cultural al Râmnicului;
17:00 Galeriile de Artă Cozia – Pasaj, Ceremonia de premiere a Concursului de pictură pentru copii  „Râmnicul meu”, ediția a III-a;
17:00 Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, Festivitatea de deschidere a Festivalului Internațional de Poezie „Râmnicul este metaforă”, Asociația Ordessos; 
18:30 Scuarul Mircea cel Bătrân:
– Euphonia Folcloric Fusion
– Concert Folcloric 
18:45 Teren C.S.M. II, Cupa Râmnicului (fotbal pe teren redus), Asociația Județeană Sportul pentru Toți Vâlcea;
20:00 Aby Stage Bar, Concursul „Constelații Rock”, etapa I – ziua 1;
21:15 Parcul Mircea cel Bătrân, Caravana Filmului Românesc – Cartea și Filmul, „Imposibila iubire”,  regizor – Constantin Vaeni;

Sâmbătă, 20 mai 2023
10:00 Arenele Traian, Ședinţa Festivă a Consiliului Local dedicată aniversării a 635 de ani de la prima atestare documentară a Râmnicului;
10:50 Arenele Traian – Statuia Domnitorului Mircea cel Bătrân, Paradă Festivă;
11:00 Statuia Domnitorului Mircea cel Bătrân – Moment artistic
11:15 Scuarul Mircea cel Bătrân, Deschiderea oficială a Târgului Meşterilor Populari Vâlceni, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea;
11:30 Scuarul Mircea cel Bătrân, Concert Fanfara Judeţeană „Constantin Brâncoveanu”;
11:45 Scuarul Mircea cel Bătrân, Lansarea în aer a 635 de baloane tricolore;
18:00 Sala Zăvoi a Teatrului Municipal „Ariel”, Spectacol de poezie cuprinzând creațiile participanților la Festivalul Internațional de Poezie „Râmnicul este metaforă”, Asociația Ordessos;
18:45 Teren C.S.M. II, Cupa Râmnicului (fotbal pe teren redus), Asociația Județeană Sportul pentru Toți Vâlcea;
19:15 Scuarul Mircea cel Bătrân:
–    Microrecital New Phill Jazz Band – Jazzy Explosive, Filarmonica „Ion Dumitrescu”
– Concert DJ Project & Ioana Ignat 
– Concert Loredana & Agurida
21:00 Concursul „Constelații Rock”, etapa I – ziua 2; 
21:15 Parcul Mircea cel Bătrân, Caravana Filmului Românesc, regizor – Horațiu Mălăele;
08:00 – 21:00 Sala Sporturilor Traian, Memorialul „Leonard Gugulici”, arte marțiale, ediția a II-a;
10:00 – 22:00 Scuarul Mircea cel Bătrân, Festival gastronomic

Duminică, 21 mai 2023
10:00 – 22:00 Scuarul Mircea cel Bătrân, Festival gastronomic
10:00 – 22:00 Scuarul Mircea cel Bătrân, Târgul Meşterilor Populari Vâlceni, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea;
17:00 Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, Decernarea premiilor și Ceremonia de închidere a Festivalului Internațional de Poezie „Râmnicul este metaforă”
18:45 Teren C.S.M. II, Cupa Râmnicului (fotbal pe teren redus), Asociația Județeană Sportul pentru Toți Vâlcea;
19:15 Scuarul Mircea cel Bătrân:
– Spectacol Taraful Victor Florea
– Spectacol Amna & Robert Toma 
21:15 Parcul Mircea cel Bătrân, Caravana Filmului Românesc – Cartea și Filmul, „Ultima noapte de dragoste – întâia noapte de război”, regizor – Sergiu Nicolaescu;

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentAproape 70 de Case de Presă s- au înscris în Clubul de Presă
Articolul următorPe Transfăgărăşan stratul de zăpadă ajunge la 5 metri. Imaginile spectaculoase au fost făcute publice