Pe DJ 676 A Dozeşti – Fârtăţeşti – Roşiile, drum care străbate comunele Fârtăţeşti şi Roşiile, au fost finalizate lucrările de modernizare ale sectorului de drum în lungime de 1,7 km, investiție realizată de Consiliul Județean Vâlcea.
Au fost executate lucrări de balastare, terasamente, podeţe tubulare şi turnare covor asfaltic.
“Este pentru prima dată când se asfaltează un drum care leagă două localităţi vecine printr-o zonă cu uriaş potenţial agro-turistic. Oamenii nu vor mai ocoli 20 de kilometri prin Tetoiu sau Lădeşti pentru a ajunge aici”, a declarat Nicolae Voicescu, primarul localităţii Fârtăţeşti.
“Acest drum va fi unul modern, cu rigole, cu un tersament solid si va deschide perspectivele turismului monahal şi agroturismului în această parte de judeţ”, a declarat la randul domniei sale preşedintele CJ, Constantin Rădulescu.
Zona este cunoscuta si pentru bisericile din Roşiile, din Grădişte, Fârtăţeşti. Sau pentru mănăstirea din Stăneşti in interiorul careia se pastreaza fresca din 1536, a treia ca vechime din Oltenia, lucrare de o frumusete si valoare deosebite, remarcându-se prin eleganta si rafinament, ce expune, pe lânga programul iconografic, scene inspirate din realitatile vremii.