Prima campanie electorală din acest an, cea pentru alegerile europarlamentare şi locale, se încheie sâmbătă dimineaţă.

Cetăţenii cu drept de vot sunt aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă atât reprezentanţii în viitorul Legislativ European, cât şi autorităţile locale – primarul general al Capitalei, preşedinţii de consilii judeţene, membrii Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ai consiliilor judeţene, primarii localităţilor/primarii de sectoare ale Capitalei, precum şi membrii în consiliile locale ale fiecărei unităţi administrativ-teritoriale.

Timp de 30 de zile, începând cu data de 10 mai, cei peste 200.000 de candidaţii au încercat să îşi convingă electoratele să le acorde voturile.

Potrivit Agerpres, campania de la locale a eclipsat-o pe cea pentru europarlamentare, având în vedere că s-au derulat în acelaşi timp.

Atipic a fost faptul că cele două partide din coaliţia de guvernare – PSD şi PNL – au o listă comună de candidaţi pentru Parlamentul European, însă candidează separat în multe funcţii importante din administraţia locală, cum este şi cazul celei pentru Primăria Capitalei.

Recent, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, anunţa că pentru alegerile europarlamentare s-au înscris în cursa electorală 494 de candidaţi. Dintre aceştia, 167 sunt femei, ceea ce reprezintă 33,81% din total.

Potrivit Biroului Electoral Central, 12 formaţiuni politice şi alianţe electorale şi patru candidaţi independenţi vor participa la scrutinul europarlamentar.

România va trimite în Legislativul European, după alegerile de duminică, 33 de reprezentanţi.

De asemenea, pentru alegerile locale au fost înscrise 207.389 de candidaturi.

Numărul total de candidaturi este mai mic cu aproape 20% faţă de anul 2020, când au fost 256.038 de candidaturi, şi de 2016 când au rămas definitive 267.242 de candidaturi, după cum reiese din raportul realizat de Expert Forum pentru alegerile locale din 2024.

Şeful AEP a precizat că pentru funcţiile de primari candidează 11.386 de candidaţi, dintre care 9.776 în mediul rural, iar 1.610 în mediul urban.

Cel mai tânăr candidat pentru alegerile care vor avea loc pe data de 9 iunie are puţin peste 23 de ani, iar decanul de vârstă are 100 de ani.

Articolul precedentAlertă în Marea Neagră: Alge otrăvitoare determină interzicerea pescuitului
Articolul următorINS a revizuit la 0,4% creșterea economică din primul trimestru