Deputatul USR Emanuel Ungureanu l-a reclamat pe Alexandru Rafila la Parchetul European, condus de Laura Codruța Koveși. Acuzațiile sunt extrem de grave. Ungureanu susține că Rafila a dat contracte „cu dedicație” către Organizația Mondială a Sănătății.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o sesizare oficială la Parchetul European şi la Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la contractul de consultanţă, în valoare de 20 de milioane de euro, încheiat de către ministrul PSD al Sănătăţii, Alexandru Rafila, în mod discreţionar, din fondurile alocate de Uniunea Europeană prin PNRR.
Rafila e suspectat de abuz în serviciu
Până acum, în baza contractului de consultanţă încheiat de Rafila şi de „locotenentul” său Alexandru Rogobete, s-au plătit 10 milioane de euro pentru servicii de consultanţă. Doar că există instituţii în România – precum Autoritatea Naţională pentru Managementul Calităţii în Sănătate, Inspecţia Sanitară de Stat, Parlamentul României sau Ministerul Sănătăţii – care au creat deja documente, legi, ordine de ministru, proceduri, care sunt dublate de obiectivele pe care ar trebui să le îndeplinească OMS prin contractul de consultanţă.
Mai mult decât atât, Rafila a cerut, prin contractul de consultanţă cu OMS, ca vechii colaboratori să-i transmită locaţiile şi căile de acces ale spitalelor din România, să construiască criterii de alocare a banilor către nevoile din sistemul sanitar, inclusiv prin Casa Naţională de Asigurări.
„E clar că Rafila şi-a bătut joc de banii din PNRR dăruind, ca din propriul buzunar, 20 de milioane de euro către o instituţie care ar fi trebuit, printre altele, să îi înveţe pe cei din Ministerul Sănătăţii, până în semestrul IV al anului 2023, unde sunt căile de acces ale spitalelor din România. Nu este asta o imensă bătaie de joc faţă de banii pe care România i-a obţinut, cu ajutorul miniştrilor USR, pentru nevoile stringente ale sistemului sanitar, sistem aruncat în haos de PSD şi PNL?”, declară deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor, conform sursei citate.
Ungureanu cere ca EPPO să ancheteze urgent cazul
„Procurorii Parchetului European ar trebui să investigheze urgent suspiciunile de abuz în serviciu, delapidare şi înşelăciune din contractul de consultanţă încheiat de Rafila cu OMS. Din păcate, există pericolul ca acest dosar să fie îngropat de DNA, sub conducerea lui Voineag, care a omorât dosarul BMW-urilor lui Iohannis şi dosarul de corupţie ce viza doi generali SRI care au comis fapte penale în pandemie”, adaugă deputatul USR Emanuel Ungureanu, potrivit sursei menţionate.