Declarații susținute de Alianța pentru Râmnic, la încheierea ședinței extraordinare din această dimineață, convocată la Primăria din Râmnicu Vâlcea.
Astăzi ne-am prezentat la ședința extraordinară convocată de către domnul primar, cu cele mai bune intenții și cu dorința de a face treabă pentru locuitorii din Râmnicu Vâlcea.
Din păcate, domnul primar nu a dorit să dea citire proiectului ordinii de zi, supunându-l direct votului Consiliului Local.
Noi nu votăm în necunoștință de cauză, așadar îl sfătuim pe primar ca pe viitor să respecte procedura legală și să dea citire ordinii de zi, la începutul ședinței. Consilierii trebuie să știe de la începutul ședinței ceea ce se va discuta și vota.
Nu acceptăm să fim naivi și să votăm un proiect al ordinii de zi pe care primarul refuză să ni-l facă cunoscut. Noi nu ne prezentăm pentru a face figurație în Consiliul Local, noi reprezentăm interesele cetățenilor, asigurându-ne de legalitatea și transparența actului administrativ.
În ședința de Consiliu Local de miercuri vom introduce pe ordinea de zi și punctele care erau programate pentru ședința de astăzi. Împreună vom reuși până la urmă să construim onest în Consiliul Local!
Sursa: Virgil Pîrvulescu pentru Râmnicu Vâlcea, fb
USR Vâlcea, fb
Andrei Gheorghiu pentru Râmnicu Vâlcea, fb
Sursa: Realitatea de Valcea