Alina, originară din Vaideeni, vorbeșțe despre locul său de suflet, de care se află departe acum, dar nu și cu gândul.

Inițiatorii proiectului, Asociația Culturală Moștenitorii, și- au propus să ducă mai departe numele satului Vaideeni și chiar sa puna săculețul specific zonei pe harta lumii.

Marcă identitară a comunității de păstori ungureni, acesta se remarcă prin bogăția de modele țesute cu multă pricepere și dăruire, toate realizate in alb și negru.

„Bună dimineața!

Mă numesc Alina, iar Vaideeni este și sătucul meu de suflet. Este locul unde am învățat prima rugăciune, de unde am plecat cu săculețul plin de principii și valori. Am învățat ce este ietarea, cinstea, libertatea, iubirea, respectul faţă de viaţă şi stăpânirea de sine. Anul acesta, săculețul pe care l-am primit de la bunica avea să viziteze multe locuri frumoase, dar situația s-a schimbat intr-o secundă, iar planul nostru este acum altul. Îmi pun pe mine uniforma de asistentă medicală și, pe lângă tot ce am învățat despre medicină, iau cu mine și bunătatea și generozitatea cu care am plecat de acasă, din Vaideeni. Și chiar dacă ne despart mii de kilometri, astăzi, cu toții suntem implicați în aceeași luptă. Să ne ajute Dumnezeu să trecem cu bine peste valul acesta. 

Trăim în Spania de peste 20 de ani. Lucrez în Madrid și pot spune că este casa mea acum. Am rămas aici pentru că am fost bine primiți și ne simțim bine. Dar asta nu ne face să uitam de unde am plecat.Vă îmbrățisăm cu drag, să aveți grijă de voi!”

Alina a lu’ Onița lu’ Micele, nepoata Ioanei și a lui Toma Băncescu Micele, din Vaideeni. Astazi, asistentă medicală în Madrid, Spania, dar cu sigurantă moștenitoare de drept a bunicilor și părinților!”

Nelipsit din casele vaideenilor, săculețul este purtat atât in zile obișnuite cât și la sărbători.

„Noi ne dorim ca de acum înainte sa îl purtăm și în călătoriile noastre, sa îl ducem cât mai departe, peste mări și țări și să facem din el un adevărat ambasador al locului natal și al țării noastre.

Vă invităm să vă alăturați acestui demers și să purtați săculețul cu mare drag și cinste în călătoriile dumneavoastră!”, anunța reprezentantii asociației.

Romanii, prezenti in diverse colturi ale lumii, s- au alăturat acestei idei și s- au fotografiat cu săculețul de Vaideeni, in locuri diverse.

 

Articolul precedentVâlcea: Instituția Prefectului anunță în această seară noi detalii privind situația epidemiologică
Articolul următorIncident rutier luni seara, pe strada Tudor Vladimirescu, în Dăgășani