Temperaturile au scăzut dramatic în cele mai multe zone din țară. Meteorologii au emis coduri portocali de vânt și ninsori. Pe șoselele din țară, drumarii au intervenit de urgență cu utilajele de deszăpezire, iar șoferii sunt îndemnați să își echipeze mașinile cu anvelope de iarnă. 

Meteorologii ANM au emis deja o serie de avertizări meteo de vreme rea, de tip cod galben și cod portocaliu, valabile în bine de jumătate din județele țării, fenomenele vizate fiind cantități însemnate de precipitații, ninsori și intensificări ale vântului, iar în zonele montane intensificări susținute ale vântului, viscol, vizibilitate redusă sub 50 m.

Imagine

Codul galben, valabil în intervalul 18 noiembrie, ora 08.00 – 19 noiembrie, ora 10.00, cuprinde toate județele din zona Moldovei și nu numai, fenomenele vizate fiind cantități însemnate de precipitații, ninsori și intensificări ale vântului.

În jumătatea estică a teritoriului și la munte vor fi precipitații însemnate cantitativ, local de 25…35 l/mp și izolat de peste 50 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte și predominant ninsori în cea mai mare parte a Moldovei și în sud-estul Transilvaniei, unde se va depune strat de zăpadă, local consistent. În Dobrogea și în Muntenia vor fi ploi și trecător, în noaptea de sâmbătă spre duminică (18/19 noiembrie), pe arii restrânse lapoviță și ninsoare.

Vântul va prezenta intensificări în sud-vestul, estul și sud-estul teritoriului cu viteze de 55…65 km/h. În Subcarpații Moldovei și de Curbură, precum și la munte, temporar va fi viscol, iar rafalele vor depăși 60…80 km/h.

Pe parcursul zilei de duminică vântul va continua să aibă intensificări în sud-estul țării și la munte.

Codul portocaliu, valabil în intervalul 18 noiembrie, ora 14.00 – 19 noiembrie, ora 10.00, vizează zonele din Carpații Meridionali și din Carpații de Curbură, unde vor fi intensificări susținute ale vântului, viscol și vizibilitate redusă sub 50 m.

În intervalul menționat vântul va bate cu rafale de 80…110 km/h, va ninge și va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

Un alt cod portocaliu este valabil în intervalul 18 noiembrie, ora 18.00 – 19 noiembrie, ora 10.00 în sudul Moldovei, estul Munteniei, Dobrogea și bazinul vestic al Mării Negre, unde vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale în general de 85…90 km/h, iar în bazinul vestic al Mării Negre, de peste 100 km/h.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza informațiile.

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorCrima din Sibiu. Primele declarații ale bărbatului reținut din greșeală: „Mi-au dat cu pumnii în gură, cu picioarele. M-au luat la bătaie”