Doar patru zile ne mai despart până la data de 24 februarie, dată la care se vor împlini doi ani de la debutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina. Țara condusă de Volodimir Zelenski e confruntă în prezent cu probleme pe linia frontului, principalele deficiențe constând în armament. Preşedintele ucrainean a recunoscut, luni, că armata țării sale se confruntă cu o situaţie „extrem de dificilă” în faţa forţelor ruseşti care, în opinia sa, profită de întârzierile occidentalilor în furnizarea ajutorului lor militar.

UPDATE 8:50  – Cum a reușit Medvedev să inflameze Palatului Élysée. Zvonul răspândit

Preşedintele francez Emmanuel Macron intenţionează să efectueze o vizită în Ucraina până la jumătatea lui martie, anunţă apăsat anturajul şefului statului francez, iritat după ce pe reţele de socializare ruseşti a fost lansat un zvon cu privire la un plan de asasinat în timpul acestei vizite, relatează AFP preluat de News.ro.

 ”Nu s-a pus niciodată problema securităţii în calendarul vizitei. Această problemă nu s-a pus niciodată”, dă asigurări AFP anturajul lui Macron.

Potrivit unui înregistrări video atribuite France 24, distribuită pe reţele de socializare ruseşti – denunţată drept un ”fake” de postul francez -, Emmanuel Macron şi-ar fi anulat vizita după ce ”serviciile secrete franceze” au descoperit un plan de ”asasinare” a şefului statului francez.

Ulterior, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent numărul doi în Consiliul de Securitate rus, a ironizat această vizită pe care Emmanuel macton a anunţat-o mai întâi în februarie, iar apoi până la jumătatea lui martie.

”Macron pare că a fost atât de speriat de un (plan de) asasinat real sau presupus (…), încât şi-a anulat vizita”, îl atacă Medvedev în mod direct pe Macron.

UPDATE 6:27 – Canada va dona Ucrainei peste 800 de drone SkyRangers, echipate cu sisteme de navigație autonome și care pot transporta încărcături utile, inclusiv muniție, de până la 3,5 kilograme. Sunt concepute pentru misiuni de supraveghere și recunoaștere.

UPDATE 5:10 – Ministrul francez de externe, Stéphane Séjourné, a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei în Franţa după moartea în închisoare a opozantului Aleksei Navalnîi, relatează AFP.

„Am solicitat convocarea ambasadorului rus astăzi la orele 18.30” (ora Parisului, 17.30 GMT), a anunţat el în timpul unei vizite în Argentina, estimând că „regimul lui Vladimir Putin şi-a arătat încă o dată adevărata natură”.

O sursă diplomatică a declarat pentru AFP că ambasadorul Rusiei a fost primit la ora indicată.

Madrid, Stockholm, Berlin, Haga şi Oslo au anunţat, de asemenea, luni că l-au convocat pe ambasadorul rus la post în ţara lor.

UPDATE 4:20 – Ministerul norvegian de externe a anunţat luni seară că l-a convocat pe ambasadorul rus după moartea în închisoare a opozantului rus Aleksei Navalnîi, relatează AFP.

În cadrul acestei întrevederi, Norvegia îşi va exprima punctul de vedere cu privire la responsabilitatea autorităţilor ruse în acest deces şi pentru a facilita o anchetă transparentă”, potrivit acestui comunicat, care precizează că întâlnirea va avea loc foarte curând. 

 

Articolul precedentJaf la aparatele self-pay: poliția, în stare de alertă maximă. Șocant cum operează hoții
Articolul următorPreședinte CNAS: România are peste 200.000 de pacienţi cu cancer, printre care 2.700 de copii