Expoziție ARCA la Muzeul Național al Aviației Române în noaptea europeană a muzeelor, anunță inventatorul vâlcean, Dumitru Popescu.

Începând cu ora 21 30, pe 18 mai, președintele Arca, expertul vâlcean in inginerie Aerospațială, Dumitru Popescu, va prezenta publicului tehnica expusă, anunță organizatorii.

Dumitru Popescu este și cel care a revoluţionat transportul prin realizarea unei „placi zburătoare”.

Inventatorul din Râmnicu Valcea, proiectantul unei rachete spaţiale, a lansat recent, într-o companie cu sediul în New Mexico (SUA), ArcaBoard, un vehicul personal de zbor care reuşeşte să plutească şi zboare la o distanţă apropiată de sol timp de şase minute. Cu ajutorul căreia tânărul inginer si- a propus inceputul unei noi revoluții in industria transporturilor.

Noul tip de vehicul poate funcţiona timp de şase minute iar acesta poate fi controlat cu ajutorul unui smartphone. Procesul de reîncărcare al ArcaBoard durează şase ore sau 35 de minute în cazul în care se foloseşte accesoriul ArcaDock (disponibil la un preţ de 4.500 de dolari). La realizarea ArcaBoard au lucrat circa 10 persoane, pentru o perioadă de patru luni.

“Pentru prima dată de la crearea bicicletei, a automobilelor sau a avioanelor, ArcaBoard reprezintă o descoperire revoluţionară în domeniul transporturilor. Pentru prima dată, fiecare persoană va putea să zboare oricând, oriunde”, se arăta în prezentarea produsului ArcaBoard.
ArcaBoard porneşte prin apăsarea unui buton de pe sistemul de stabilizare, după care se conectează la smartphone.

Tânărul vâlcean este și cel care a inițiat, alături de echipa ARCA, in calitate de președinte, construcția primului avion supersonic românesc. In anii 1998, câțiva studenți ai Facultății de Inginerie Aerospațială, conduși și de nivelul scăzut al activității cercetării aerospațiale din România, au decis sa caute soluții. Printre acestia și Dumitru Popescu, președintele ARCA.

Sediul ARCA și atelierele au fost inițial create în comuna Păușești-Măglași, la zece kilometri de Râmnicu Vâlcea. Unde a și început, de altfel, construcția primului avion supersonic romanesc.

„Principalul scop: acela de a ieși în cosmos”, declara atunci Dumitru Popescu.

Printre realizarile ARCA se numără: Racheta DEMONSTRATOR 2 B, echipată cu primul motor din lume din materiale compozite, reutilizabil și care a fost lansată, cu succes, în 9 septembrie 2004 din Poligonul Forțelor Aeriene de la Capul Midia. A fost prima rachetă 100% de origine română și civilă/ Sistemul Stabilo, care a executat două misiuni până în prezent, misiunea a doua având loc la 12.000 de metri altitudine deasupra Mării Negre, în 2007/Racheta Suborbitală HELEN 2, demonstrator tehnologic pentru Competiția Google Lunar X Prize.

Obiectivul programului spațial al echipei de la ARCA il reprezenta lansarea unei sonde lunare care să transmită imagini de pe lună/ HAAS II, o rachetă spațială în trei trepte realizată pentru competiția Lunar X Prize. Pentru transportul rachetei HASS II la altitudinea de lansare, ARCA a construit avionul supersonic de transport IAR 111 Excelsior primul avion supersonic românesc, gândit pentru dezvoltarea tehnologiilor spațiale pentru turismul spațial.

Iar pe 13 februarie 2014, vehiculul aerian fără pilot, Air Strato, propulsat electric, efectua prima decolare. Aeronava a efectuat un zbor scurt până la altitudinea de 25 de metri, apoi a aterizat.

Articolul precedentContinuă să plouă în estul Olteniei
Articolul următorOficiali ai Râmnicului prezenți la Dezbaterea Smart City 2017/ 2020