Armata israeliană a afirmat că a vizat luni peste 300 de obiective ale Hezbollah din Liban, de unde mişcarea islamistă lansează rachete asupra teritoriului israelian pentru a susţine mişcarea palestiniană Hamas, aflată în război cu statul evreu în Fâşia Gaza, relatează AFP.

„Peste 300 de situri ale Hezbollah au fost vizate” începând de luni dimineaţa, a precizat armata într-un comunicat.

„Ne intensificăm atacuri în Liban. Acţiunile vor continua până ne vom îndeplini obiectivul ca locuitorii din nord să se poată întoarce în siguranţă în locuinţele lor”, a afirmat ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, într-un mesaj video difuzat luni citat de AFP, Reuters şi dpa.

Raidurile israeliene au vizat situri ale Hezbollah din sudul Libanului, valea Bekaa şi din partea de nord, aproape de graniţa cu Siria.

Mai devreme luni armata Israelului i-a sfătuit pe cetăţenii libanezi să se „îndepărteze de obiectivele” Hezbollah din sudul Libanului, menţionând că raidurile vizând mişcarea islamistă „vor continua într-un viitor apropiat” şi vor fi „mai importante şi mai precise”.

Schimburile de tiruri între Hezbollahul libanez şi armata israeliană timp de mai multe luni de zile a provocat strămutarea a zeci de mii de persoane de fiecare parte a frontierei israeliano-libaneze.

Ostilităţile s-au intensificat după valul de explozii spectaculoase a dispozitivelor de comunicare aparţinând membrilor Hezbollah în atacuri succesive marţi şi miercuri săptămâna trecută, atribuite Israelului, soldate cu cel puţin 39 de morţi şi 2.931 de răniţi în bastioanele grupării islamiste din Liban, potrivit autorităţilor libaneze.

AGERPRES

Articolul precedentROMÂNIA, ÎNGRIJORĂTOR DE POLUATĂ: APĂ MURDARĂ ȘI PLASTIC ÎN FARFURIE
Articolul următorNICOLAE CIUCĂ: ”PNL A FOST ALĂTURI DE BUCUREȘTENI ÎN ULTIMII 4 ANI, COLABORÂND CU PRIMARUL NICUȘOR DAN LA PROIECTE AMPLE”