În ultimele două zile, în satul Surdoiu din comuna Perișani, s-a reușit aplicarea primului strat de asfalt pe drumurile „Lazului” și „Roșia”, urmând ca la primăvară să se finalizeze toate lucrările aferente acestora, conform proiectului tehnic.

Investiția este obținută din fonduri europene PNDR și face parte din proiectul de asfaltare al celor 16 drumuri sătești, pe măsura 7.2, în valoare de 1.000.000 euro.

Din cele 16 drumuri s-au asfaltat până în prezent 15, urmând ca în decurs de circa 10 zile să se aplice asfalt și pe Ulița Tătui din satul Spinu unde a fost necesar a se construi 200 m liniari de ziduri pentru consolidarea acestuia.

Restul lucrărilor ( rigole, stratul II, montare parapeți și accese în proprietăți ) se vor face în primăvară când timpul va permite execuția lor.

Articolul precedentVânt puternic. Porturile au fost închise în Constanța
Articolul următorConcert aniversar la filarmonica din Râmnicu Vâlcea