Astăzi au fost montate porți limitatoare de gabarit la pasajul peste calea ferată de pe strada Straubing.

Scopul îl reprezintă protejarea pasajului, afectat de alunecări de teren, a anunțat primăria Râmnicu Vâlcea.

Restricția de înălțime de 3,5 m impusă prin montarea porților limitatoare cu grindă flexibilă este menită să opreasca degradarea pasajului, prin respectarea restricțiilor de greutate de 7,5 tone.

Transportul în comun și serviciile de urgență nu vor fi afectate, au declarat autoritățile.

Pentru avertizarea șoferilor autovehiculelor cu înălțimea mai mare de 3,5 m s-au montat indicatoare rutiere de interdicție/deviere la capetele acestei căi rutiere în Dăești – sat Sânbotin (la intersecția din zona barajului peste Olt) și la intersecția cu Calea București – DN7, precum și pe traseu, la cele mai importante intersecții (cu străzile Lespezi, Wiesbaden, Kalamata, Valea Dumitranei, Islazului, samd).

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a mai anunțat că va continua să facă demersuri către proprietarul pasajului de pe strada Straubing (CNCF CFR S.A.), pentru a lua măsurile necesare pentru punerea în siguranță, sau transferul în administrarea Municipalității, în vederea reabilitării.

Pasajul aparține Companiei Naționale de Căi Ferate CFR S.A.

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedent2,8 milioane de familii din România primesc sprijin pentru plata facturii la energie
Articolul următorRomânii fac economie la energie. Consumul final de energie electrică al ţării a scăzut cu 6,8%, în primele 11 luni din 2022