Atenționare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată care vizează zonele montane din Moldova, nordul Munteniei și estul Transilvaniei. Avertizarea este valabilă marți, între orele 12.00 și 22.00.
Vor apărea ploi, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului în județele Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea și Buzău și în zonele montane din județele Harghita, Covasna, Brașov, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba, Sibiu, Cluj și Bihor.
Până marți seară, „în cea mai mare parte a zonei montane, local în Moldova și pe arii restrânse în nordul Munteniei vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 20… 25 l/mp și izolat 30… 40 l/mp”, se arată în anunțul meteorologilor.
ANM a emis o prognoză specială pentru București, tot pentru ziua de marți, în intervalul orar 12.00 – 22.00. Potrivit meteorologilor, în Capitală, vremea va fi caldă şi în general frumoasă.
Temperatura maximă în București va ajunge până în jurul valorii de 30 de grade Celsius.