În data de 04.12.2018, în jurul orelor 20.50, doi tineri cu vârste de 14 şi 16 ani au fost surprinşi de camerele de supraveghere care monitorizează Podul Vinerii Mari din municipiul Râmnicu Vâlcea în timp ce sustrăgeau din ornamentele de sărbători care împodobesc balustradele mai multe globuleţe, pe care, ulterior, le-au distrus.

Un echipaj al Serviciului Ordine Publică şi Siguranţă Rutieră din cadrul Direcţiei Poliţiei Locale a Primăriei municipiului i-a identificat şi condus la sediul Direcţiei Poliţiei Locale în vederea luării măsurilor legale, fiind sancţionaţi contravenţional.

Totodată, documentaţia întocmită cu această ocazie urmează să fie înaintată şi Poliţiei Municipiului, în vederea aplicării prevederilor legale cu privire la faptele comise.

Articolul precedentAPIA: Pot fi depuse cererile pentru motorina utilizată in agricultură
Articolul următorMesaj de la Ambasadorul Republicii Belarus adresat Primarului Râmnicului