Autoritățile râmnicene anunță noi modernizări la transportul urban de călători din Râmnicu Vâlcea.

Până în prezent „aproape un sfert din vechile stații de autobuz au fost înlocuite sau sunt în curs de înlocuire cu modelele achiziționate în cadrul proiectului cu finanțare europeană Modernizarea staţiilor de îmbarcare/debarcare, echiparea mijloacelor de transport în comun şi dezvoltarea unui centru utilat cu un sistem de management al traficului general in Municipiul Râmnicu Vâlcea.

Au fost montate 12 stații noi, iar alte 8 sunt în diverse stadii de amenajare din totalul de 89 de astfel de structuri ce urmează a fi modernizate cu bani europeni, iar acțiunea va fi reluată în forță după încheierea episodului de vreme deosebit de rece ce marchează această perioadă” anunță Primăria orașului vâlcean.

În ceea ce privește dimensiunile noile stații de autobuz sunt în patru variante, cu lungimi de 4, 6, 8 şi 12 metri.

Acestea vor fi dotate cu ecrane de informare cu prezentarea inclusiv a timpului de aşteptare până la următoarea cursă, iluminat nocturn modern şi sunt prevăzute cu camere de supraveghere video pentru creşterea siguranţei călătorilor; 24 dintre cele cu flux mai intens de călători vor fi dotate şi cu automate de eliberare a biletelor, cu posibilitate de plată în numerar sau cu card bancar. 

Se va finaliza și amenajarea bazei ETA din strada Depozitelor, realizată în cadrul proiectului “Alinierea Parcului ETA S.A la cerinţele dezvoltării durabile”, proiect de asemenea cu finanțare europeană, au mai anunțat reprezentanții Râmnicului

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentVremea rămâne în continuare deosebit de rece
Articolul următorOperațiunea de evacuare a turiștilor de la Cabana Capra s-a încheiat cu succes