????????????????????????????????????

Conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea a organizat în cadru festiv, avansarea în gradul următor, în mod excepțional, la gradul de plutonier adjutant, cadrele care au obținut rezultate bune și foarte bune la Competiția Mondială de Salvare (World Rescue Challenge), desfășurat în Franța în această lună.

Militarii recompensați sunt : plutonier major Cârciumaru Cristian și plutonier major Petria Rareș, aceștia reușind să ocupe locul doi mondial la proba „Traumă multiplă”, în fața a 34 de echipe din toată lumea.

????????????????????????????????????

Recompensare a fost făcută de către conducerea ISU Vâlcea, cu prilejul împlinirii a 11 ani de la înființarea SMURD Vâlcea, cu avizul Inspectoratului General Pentru Situații de Urgență.

De-a lungul timpului, paramedicii din cadrul ISU Vâlcea şi-au arătat eficienţa şi profesionalismul la intervenţiile ce au avut drept rezultat salvarea de numeroase vieți, dar şi la competițiile mondiale şi naţionale, unde au obţinut rezultate remarcabile: locul 10 mondial în anul 2017- la Târgu Mureș, au reprezentat România în Africa de Sud și au obținut locul 19 mondial în anul 2016 – în Brazilia, iar patru ani consecutiv au obținut locul I naţional – la proba “Acordarea Primului Ajutor Calificat”.

La începutul lunii octombrie paramedicii vâlceni vor participa în Craiova la proba “Acordarea primului ajutor calificat” în cadrul Competiției Naționale de Descarcerare Acordare a Primului Ajutor Calificat, unde sperăm să obțină rezultate bune și foarte bune.

Articolul precedentCentrul de Permanenţă din Ostroveni a devenit realitate !
Articolul următorO nouă ediție BIG BUILD va începe în câteva zile la Vâlcea