Banca Centrală a Suediei (Riksbank) a început să testeze o monedă digitală denumită e-krona.

Riksbank a subliniat că nu a luat încă o decizie definitivă cu privire la emiterea unei monede digitale e-krona adăugând că testul pilot va simula utilizarea e-krona „într-un mediu de testare izolat”. Testul pilot se va derula până în luna februarie 2021 şi va utiliza tehnologia block-chain, a adăugat Riksbank.

„Scopul proiectului este acela de a arăta cum ar putea fi utilizată e-krona de către publicul larg”, a informat Riksbank într-un comunicat de presă.
În luna ianuarie a acestui an, şase din cele mai mari bănci centrale ale lumii (printre care şi Banca Centrală a Suediei) au căzut de acord să facă schimb de cunoştinţe şi expertiză cu privire la posibilitatea emiterii propriilor monede digitale.

Monedele digitale emise de băncile centrale sunt bani tradiţionali dar în format digital, emişi şi controlaţi de banca centrală a unei ţări. În contrast, criptomonedele (precum bitcoin) sunt produse în urma unor procedee matematice complexe şi sunt controlate de comunităţi online fără legături între ele, în locul unui organism centralizat.

Citește continuarea pe tabuhighlife.

https://tabuhighlife.ro/articles/tara-care-a-inceput-sa-testeze-prima-moneda-digitala_1119