Astăzi creştinătatea îi cinsteşte pe Sfinţii Trei Ierarhi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz sau Teologul şi Sfântul Ioan Hrisostom sau Ioan Gură de Aur.
În panteonul marilor ierarhi, teologi şi sfinţi ai bisericii creştine, Sfinţii Trei Ierarhi ocupă un loc aparte.
Unul dintre monumentele istorice care își sărbătoresc astăzi hramul este și biserica din Drăgoești, locul nașterii și botezului celui care avea să schimbe
evoluţia societăţii româneşti în veacul al XVII-lea.
Trei mari domnitori ai Țării Românești și numele lor sunt parte a istoriei Vâlcii și a mănăstirilor Cozia, Arnota și Hurezi.
Biserica din Drăgoești, ce poartă hramul „Sfinţii Trei Ierarhi”, este, de asemenea legată de istoria României, de nașterea și botezul domnitorului primei Uniri, Mihai Viteazul.
Lăcașul de cult a fost ctitorit în anii 1530, iar adaugiri au fost făcute în anii 1769 si sec. XIX.
În judeţul Vâlcea, multe locuri amintesc de faptele viteazului domn. Tradiţia spune că Mihai a fost botezat în biserica din Drăgoeşti și că bisericuţa din Proieni Brezoi este locul în care s-a celebrat în 1584 căsătoria „banului” Mihai cu doamna Stanca, frumoasa nepoată a postelnicului din Măneşti.
În județul Vâlcea, alte trei monumente istorice poartă hramul „Sfinţii Trei Ierarhi”:
– Biserica din satul Berislăveşti, comuna Berislăveşti;
– Biserica din satul Genuneni, comuna Frânceşti;
– Biserica din satul Foleştii de Jos, comuna Tomşani.