După lungi demersuri și insistențe ale președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, s-a publicat în Monitorul Oficial nr.684/19 august 2019, Ordinul comun al ministrului transporturilor și ministrului dezvoltării regionale, prevedere legală care permite Consiliilor Județene să se implice în buna desfășurare a transportului public pe raza județului.
În ultimii ani, mai mulți operatori de transport au abandonat cursele dobândite prin licitație, fiind pusă în dificultate naveta pe care mulți dintre vâlceni o desfășoară zilnic.
Prin publicarea bazei legale, președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu, transmite vâlcenilor că, în scurt timp, cursele respective vor fi acoperite.
„În data de 19 august 2019, a fost emis Ordinul prin care Consiliul Județean Vâlcea rezolvă problema transportului pe rutele pe care operatorii au renunțat la traseu.
De ce până acum Consiliul Județean nu a putut rezolva problema? Pentru ca nu aveam lege. Nu aveam acest ordin pe care l-am solicitat de peste trei luni de zile.
Urmare a insistențelor mele legale, cei doi miniștri al Transporturilor, respectiv al Dezvoltării, au emis acest ordin comun, astfel că, în perioada umătoare, vom iniția procedurile de atribuire.
Să fim înțeleși, nu vom rezolva în câteva zile, pentru că acestea sunt legile, procedurile, termenele, însă în aproximativ 2 luni vom avea toate traseele ocupate, dacă se vor înscrie la licitație.
Oricum, măcar acum am reușit să obținem și dreptul legal de a face acest lucru”
a precizat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.