Pe 6 decembrie 2019, Caroline Wozniacki a anunțat că Australian Open 2020 va fi ultimul ei turneu din carieră, urmând a se retrage din tenisul profesionist.

A spus își dorește să petreacă mai mult timp cu familia ei, să călătorească mai mult și să se implice într-un proiect în care dorește să ajute și să atragă atenția oamenilor despre artrită reumatoidă, boală cu care ea a fost diagnosticată la finalul anului 2018.

Lider mondial timp de 71 de săptămâni, câștigătoare a 30 de turnee, dintre care unul de Grand Slam (Australian Open 2018) și unul la Turneul Campioanelor (Singapore 2017), Wozniacki este una dintre cele opt jucătoare (Navratilova, Evert, Graff, Sharapova, Wade, Goolagong, Serena Williams) care au reușit să câștige cel puțin un trofeu timp de 10 ani consecutiv sau chiar mai mult.

“Am realizat tot ce am visat pe terenul de tenis. Mi-am spus întodeauna că atunci când îmi voi dori să fac altceva, atunci înseamnă că s-a terminat. În lunile recente am ajuns la concluzia că-mi doresc să realizez mai multe lucruri în afara tenisului. Căsătoria cu David (n.a. David Lee, fost baschetbalist profesionist) a fost unul dintre țeluri, iar acum îmi doresc să călătoresc și să vorbesc despre artrită reumatoidă, boală de care sufăr”, a spus Caroline, subliniind totodată că “nu e un mesaj de la revedere”. 

 

Articolul precedentArhiepiscopul Râmnicului, la ceas aniversar
Articolul următorSub un cer senin și mult soare, vâlcenii și- au dat astăzi mâna în Hora Unirii