Probele pentru ocuparea funcțiilor de soldați și gradați profesioniști din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență ale județelor Argeș, Brașov, Dâmbovița, Dolj, Olt, Sibiu, Teleorman, Vâlcea, precum și Depozitului 213 Rezerve Proprii Șinca-Veche vor avea loc în Argeș.

Probele au loc în perioada 30.08 – 06.09.2022 și constau în:

– două probe eliminatorii: ,,Urcarea pe scară” și ,,Deplasarea în subsol întunecat”;

– parcurgerea unui traseu practic – aplicativ care reprezintă proba pentru evaluarea performanțelor fizice.

,,Urcarea pe scară” constă în urcarea pe scara culisantă până la nivelul etajului al II-lea al turnului de instrucție, coborârea și revenirea pe sol într-un timp de maximum 50 secunde.

,,Deplasarea în subsol întunecat” constă în parcurgerea unui traseu cu lungimea de 15 metri și lățimea cuprinsă între 2 – 2,5 metri, amenajat într-un spațiu întunecat al unei clădiri. 

Candidatul parcurge traseul echipat cu aparatul de respirat cu aer comprimat și cu  vizorul obturat, iar pe parcursul traseului se amplasează 4 obiecte pe care candidații trebuie să le găsească și să le identifice.

Pentru a câștiga proba candidatul trebuie să identifice minimum 2 obiecte și să obțină un timp final de maximum 3 minute.

Pentru fiecare obiect neidentificat candidatul este penalizat cu câte 20 de secunde.

La calcularea timpului final se ține cont și de valoarea penalizărilor.

Evaluarea performanţei fizice a candidaţilor constă în parcurgerea în întregime a traseului practic-aplicativ şi a elementelor care îl compun, prin abordarea obligatorie a tuturor obstacolelor, în ordinea stabilită. 

În situaţiile expres precizate în cadrul anunțului de concurs, candidatul este penalizat cu 3 (trei) secunde/obstacol, iar la final penalizările acumulate sunt adunate la timpul cronometrat, rezultând timpul total. 

În situaţia în care candidatul nu parcurge un obstacol, este eliminat din concurs şi declarat “nepromovat”.

Este declarat “promovat” candidatul care îndeplineşte baremul minim de 2’15”.

Peste 800 de candidați sunt înscriși să susțină probele la Centrul de selecție constituit în județul Argeș.

 

Articolul precedentFurnizarea apei oprită miercuri în Râmnic. Ce zone vor fi afectate
Articolul următorCHIRII mai mari cu 10% pentru studenți, în pragul anului universitar – TOPUL orașelor scumpe