Codul Fiscal va suferi modificări anul acesta, până la vară, urmând ca acestea să intre în vigoare din 2023, potrivit ministrului de Finanțe.

Printre cele mai importante schimbări din Codul Fiscal sunt cele referitoare la faptul că persoanele care au mai mult de două locuințe sau două mașini ar putea fi taxați în plus, bacșișul la restaurante ar urma să fie impozitat și introducerea unei taxe pe zahăr.

Lista propunerilor de modificări aduse Codului Fiscal propuneri este una lungă.

În primul rând, ar urma să fie analizate beneficiile impozitării progresive, în comparație cu cota unică, a declarat ministrul de Finanțe într-un interviu pentru Hotnews. Adică salariile mici să fie impozitate mai puțin, iar persoanele care câștigă sume substanțiale să plătească taxe mai mari.

De asemenea, impozitul ar urma să fie mai mare și pentru cei care au mai multe proprietăți. Cel mult două mașini pentru o familie sunt considerate suficiente, însă de la a treia în sus taxele ar putea fi mai mari de anul viitor.

La fel și în cazul locuințelor, tot de la a treia ar trebui să crească dările către stat, a mai spus ministrul de Finanțe, iar banii obținuți din taxare să se întoarcă la comunitatea locală.

O taxă nouă ar putea fi cea pentru zahăr, o substanță periculoasă pentru sănătate, care duce la obezitate și boli grave.

S-ar putea renunța la declarația unică și se ia în calcul și impozitarea bacșișului din industria ospitalităţii. Până la jumătatea anului ar putea să intre în vigoare ajutorul de 1.500 de lei pentru părinții care au copii la creșă sau grădiniţă, amânat la finalul anului trecut.