O nouă ediție a Târgului ceramicii populare româneşti „COCOŞUL DE HUREZ”, în aceste zile!

Târgul are loc în perioada 31 mai- 2 Iunie și a debutat vineri, în Satul de vacanţă “Stejari”.

Povestea Târgului de ceramica “COCOSUL DE HUREZ” a început în vara anului 1971 pe malul batrânului Alutus, atunci când organizatorii Festivalului de folclor “Cântecele Oltului” au avut harul să adauge la această sărbatoare a cântecului, jocului şi portului popular, sărbătoarea lutului, a lutului care prinde viaţă în mâinile meşterilor olari.

Începând cu 1974 (cea de- a IV-a editie), Târgul a fost aşezat în vatra lui firească, la Horezu, locul unde se desfăşoară – Parcul de la stejarii seculari – oferind fiecărui participant spaţii pentru a-şi expune lucrările. Prin invitarea la târg a olarilor din celelalte centre românesti, maghiare si săseşti, se realizează o foarte buna viziune de ansamblu a olaritului contemporan. (Primăria Horezu).

Târgul găzduieşte în fiecare an festivalul culorilor şi compoziţiilor plastice transpuse în lutul reînviat de mâinile fermecate ale meşterilor olari.

Program 2019:

Sâmbătă, 1 iunie

11.00- 11 30- Deschiderea oficială a Târgului Ceramicii Populare Româneşti “Cocoşul de Hurez”

Prezentarea invitaţilor

11 30- 12 30 Turul oficial al standurilor

13 00 – 15 00- Degustarea produselor tradiţionale de Horezu

Casa de Cultură “Constantin Brâncoveanu”
15 30 – 18 00- Reuniunea juriului concursului de creaţie

Evaluarea pieselor înscrise în concurs

Platoul din Satul de vacanţă “Stejari”(scena)
18 30- Festivitatea de premiere a Concursului de creaţie artistică

19 00- Spectacol extraordinar oferit de Asociația GAL “Microregiunea Horezu” și Primăria orașului Horezu cu Olguța Berbec, Roberta Crintea, Taraful Florin Chirițoiu, Florin Ionaș(Generalul) și Claudia Ionaș

Duminică, 2 iunie

Satul de vacanţă “Stejari”

09 00- 18 00- Program de prezentare a produselor de ceramică

10 00 – 13 00- Concurs de olărit pentru amatori – “STRÂMBĂ ROATA”

12 00- Spectacol folcloric susținut de Ansamblul “BRĂDULEȚUL” al Casei de Cultura “Constantin Brâncoveanu” Horezu și invitați

Articolul precedentPloaia a anulat distracția
Articolul următorSpectacol în Ziua Copilului la Arhiepiscopia Râmnicului