Arhiepiscopia Râmnicului, prin Sectorul Social Filantropic și cu susținerea financiară a Protoieriei Râmnicu Vâlcea, a organizat în aceste zile o acțiune socială pentru 210 copii și adulți instituționalizați în două centre sociale din orașul Băbeni.

Cu   binecuvântarea   Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, 110 copii și adulți instituționalizați în cadrul Centrului de   recuperare și reabilitare neuropsihiatrică  Băbeni-1 și 100 de copii și adulți instituționalizați în cadrul Centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Băbeni-2 au primit daruri şi colindători.

Înainte de împărțirea darurilor, Corul   Seminarului Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea, dirijat de pr. prof. dr. Siluan-Dumitru Scurtu, a interpretat câteva colinde tradiționale, vestind bucuria cea mare adusă omenirii prin Nașterea Domnului.

„În întâmpinarea  marelui  praznic   al   Nașterii   Domnului,   cu   gândul   la semenii noștri aflați sub povara singurătății, am mers în mijlocul acestora cu multă bucurie, ca semn al iubirii creştine faţă de aproapele. Cele peste 200 de persoane beneficiare din cadrul celor două centre au primit cu lacrimi în ochi tradiționalele colinde și darurile, ce au constat în cărți de rugăciuni, iconițe, dulciuri și fructe, pregătite cu mult drag pentru ei. Deși lucrurile noastre sunt puține, ne dorim ca acțiunea noastră să fie un moment de mângâiere, un prilej de bucurie şi lumină, în preajma marelui praznic”, a precizat Viorica Adriana Iancu, consilier social-filantropic eparhial.

Acțiunea socială face parte din programul social-filantropic pe care Arhiepiscopia Râmnicului, prin Sectorul Social-Filantropic și cele patru protoierii, le derulează periodic.

Articolul precedentRuApollo își va deschide porțile de Crăciun, cu dans și culoare
Articolul următorSpectacol de teatru religios în această seară în centrul Râmnicului. Intrarea este gratuită