Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat semnarea unei noi cereri care va fi depusă la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în vederea obținerii, prin Programul de termoficare, a fondurilor necesare implementării proiectului „Modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea și extinderea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică în municipiul Râmnicu Vâlcea”.
Investițiile vor continua în zona CET Govora și vor asigura și modernizarea acestui furnizor a declarat Constantin Rădulescu.
Valoarea totală a investiției, care se va derula în 2 etape, pe parcursul a 3 ani, este de 676.385.923,94 lei- 135 milioane euro.
„În prima etapă, care se va derula în anul 2023, se vor achiziționa 4 cazane de apă fierbinte pe gaz natural și instalațiile auxiliare și 2 motoare termice pe gaz, iar în cea de-a doua, care se desfășura în perioada 2024-2025, se vor achiziționa o centrală de cogenerare cu gaz natural, o centrală de cogenerare pe biomasă și 4 motoare termice.” a decarat președintele Consiliului Județean.
În implementarea proiectului Consiliul Județean va colabora din nou cu Primăria și Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, a subliniat Constantin Rădulescu.
Sursa: Realitatea de Valcea