Președintele Consiliului Județean Vâlcea anunță modernizarea Maternităţii din Râmnicu Vâlcea.

Vor fi refăcute sălile de naştere şi saloanele Secţiei ATI.

“Avem un proiect european foarte important pentru Maternitate, dar am luat decizia să nu mai aştept. Până vin banii europeni ne apucăm de treabă. Avem acum în licitaţie proiectare şi execuţie pentru consolidarea clădirii, iar de săptămâna viitoare, adică undeva până în Ziua Femeii, ne apucăm de treabă şi renovăm, modernizăm şi reabilităm sălile de naştere de la Maternitate (…) Sălile de naştere vor fi la standarde europene (…)

Nu pot să aştept după fonduri europene la nesfârşit! Proiectul este gata şi îl vom depune când se deschide sesiunea, dar până atunci ne apucăm noi de sălile de naştere şi de saloane” Constantin Rădulescu.

Articolul precedentInclus în patrimoniul UNESCO, mărțișorul va fi sărbătorit și în Râmnic
Articolul următorFestivalul Beethoven