Cula Greceanu din Județul Vâlcea va fi restaurată. Anul trecut Cula Greceanu a fost adusă în patrimoniul județului.

Astăzi președintele Consiliului Județean Vâlcea a semnat contractul pentru elaborarea temei de proiectare, a documentației și a studiilor necesare pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea Ansamblului Cula Greceanu”.

„Prin acest contract, în valoare totală de 204.085 lei, proiectantul se angajează să pună la dispoziția Consiliului Județean, în termen de 5 luni, documentația stabilită.

Odată finalizată proiectarea, vom putea aplica pentru obținerea de fonduri nerambursabile în vederea restaurării ansamblului arhitectural”- Constantin Rădulescu

Declarații Constantin Rădulescu

https://fb.watch/gybyzR06Fs/

Cula Greceanu, cea mai veche din țară, este și locul în care, de- a lungul timpului au avut loc filmări pentru producții de film celebre, precum „Iancu Jianu Haiducul” „Aferim”, în regia lui Radu Jude sau „Mihai Viteazul”, în regia Mihaelei Mihai.

Imagine

Unul dintre personajele filmului, Căpitanul lui Mihai Viteazul, Maldăr, interpretat de Aurelian Man, este de asemenea legat de acest loc, ce face parte din complexul muzeal Măldărești, Vâlcea.

Imagine

Clădirea a fost construită în 1516 de familia lui Nan Paharnicul.

 

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentDeși tendința iernilor blânde s- a resimțit în România, în noiembrie se anunță prima ninsoare
Articolul următorCutremur de peste 5 grade pe scara Richter, în Vrancea – Seismul s-a resimțit în toată țara