Dan Filimon a fost membru PNȚCD, dar a fost dat afară din partid pentru atitudini pro ruse. Mai cu seamă, din cauza legăturilor cu gruparea lui Alekandr Dughin, ideologul Kremlinului, care acționează în România prin grupările ultra religioase și pro avort. Despre Dan Filimon se mai știe că a făcut parte, ca principal sponsor, din gruparea care l-a susținut pe Marian Munteanu în candidatura pentru Primăria Capitalei în 2016. În PNL s-a vorbit că, în spatele retragerii lui Ludovic Orban de la candidatură s-ar fi aflat tocmai acest grup.

Dan Filimon și-a început afacerile în 1989, când avea 23 de ani, cu comerț de produse petroliere. Iar în 1993 punea bazele primului club privat de echitație din București. 11 ani mai târziu, în 2004, lansa prima linie de feribot pentru pasageri și marfă pe ruta Con­stan­ța‑Istan­bul‑Volos. Iar ulterior a ajuns să dețină mai multe hoteluri în Grecia. Filimon a pendulat între România și Grecia, iar afacerile le‑a construit în principal în jurul celor două pasiuni: caii și ambarcațiunile.

Omul de afaceri a reușit să aducă două feriboturi pentru pasageri în România. Unul putea găzdui 1.200 de pasageri și 260 de autoturisme, iar celălalt – 700 de pasageri și 500 de autoturisme. Iar clienții nu erau doar din România, ci și din țări vecine, ceea ce aducea un plus bugetului țării. Totul a func­ționat însă… doar șase luni. Din cauza unei neînțelegeri cu autoritățile române ale momentului, navele au fost oprite.

George Simion și Dan Filimon par a fi mai mult decât colaboratori, dacă privim imaginile de la ziua de naștere a liderului AUR, de anul trecut. La petrecere a fost prezent și omul de afaceri, care este fost consilier al fostului primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache. Dan Filimon ar fi jonglat după bunul plac cu banii Primăriei Sectorului 1. El s-a instalat din 2018 la conducerea Centrului Cultural al Sectorului 1, iar firmele pe care le administra Filimon au primit contracte aproape instantaneu. 

Articolul precedentFuneraliile Reginei Angliei: ZIUA care rămâne în istorie
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Care sunt aleșii cu cele mai multe mandate din ultimii 32 de ani