Transport gratuit pe autobuzele ETA, în Ziua fără mașină.
 
În cadrul evenimentului anual ”Săptămâna Europeană a Mobilităţii”, Primăria Municipiului va marca miercuri ”Ziua fără maşină”.

Cetăţenii din Râmnicu Vâlcea sunt îndemnați să folosească mersul pe jos, mijloacele de transport în comun sau mijloace de deplasare sustenabile, ca alternativă la deplasarea cu autoturismul personal.

Miercuri călătoriile cu autobuzele şi microbuzele ETA, de pe toate liniile din municipiu, vor fi gratuite.

Primăria Râmnicului are în pregătire (obţinând deja o finanţare nerambursabilă pentru întocmirea documentaţiei tehnice) proiectul ”Creşterea mobilităţii urbane pietonale şi cicliste” prin care se vor amenaja 46,33 km de piste de biciclete în cadrul unei reţele funcţionale interconectate la nivelul întregului municipiu, vor fi realizate opt parcări pentru biciclete şi cinci centre inteligente pentru închirierea de biciclete şi se vor construi trei poduri peste râul Olăneşti dedicate exclusiv pietonilor şi bicicliştilor, precum şi 15 km de promenade de-a lungul râurilor Olăneşti şi Olt.
Totodată, prin intermediul proiectului cu finanţare europeană ”Construirea unei artere de legătură între b-dul Nicolae Bălcescu şi b-dul Tineretului spre Nord, de la intersecţia acestuia cu strada Gib Mihăescu, inclusiv rampele aferente pasajului suprateran de pe b-dul Tudor Vladimirescu şi achiziţionarea de autobuze cu combustibili alternativi”, flota ETA a fost completată, la începutul acestui an, cu 7 autobuze noi alimentate cu gaz natural comprimat, iar prin proiectul ”Alinierea parcului ETA SA la cerinţele dezvoltării durabile” urmează să se achiziţioneze alte 28 de astfel de mijloace de transport moderne şi ecologice, menite să încurajeze utilizarea transportului în comun- Primăria Râmnicu Vâlcea

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentTrafic dirijat pe DN 7
Articolul următorBilanț coronavirus 21 septembrie: 6.789 de cazuri, 129 de decese