Europarlamentarul român Dan Motreanu a solicitat Comisiei Europene înființarea fondului pentru despăgubirea agricultorilor europeni, care vor fi afectați de Acordul comercial UE-Mercosur.

Împreuna cu mai mulți colegi eurodeputați, am solicitat comisarului european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski și vicepreședintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, să respecte angajamentul asumat de Comisie în anul 2019 de a înființa un fond UE de compensare în valoare de 1 miliard de euro pentru agricultorii care vor fi afectați odată cu ratificarea și intrarea în vigoare a  acordului comercial UE-Mercosur, în special a celor din sectorul cărnii de vită și de pasăre.

Imagine
 
În Iunie 2019, UE și Mercosur, un grup de țări care cuprinde Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, au ajuns la un acord politic și comercial care ar permite UE accesul la o piață de 265 de milioane de consumatori și la reducerea treptată a tarifelor în decurs de 10 ani. Sectorul agroalimentar din UE ar beneficia de pe urma reducerii tarifelor actuale mari existente în Mercosur pentru produsele UE de export: ciocolată și dulciuri (20 %), vinuri (27 %), băuturi spirtoase (20 – 35 %) și băuturi răcoritoare (20 – 35 %). Acordul prevede și un regim de scutire de taxe vamale pentru cote de produse lactate provenite din UE (în prezent tarif de 28 %), în special pentru brânzeturi.
 
În prezent, ratificarea acordului de către statele UE și Parlamentul European este în blocaj, din cauza problemelor de nerespectare a protecției mediului în țările Mercosur, respectiv despăduririle masive care au loc pentru a creștere producția de soia și carne de vită, dar și a problemelor în ceea ce privește utilizarea nealiniată standardelor UE a pesticidelor și antibioticelor de către fermierii din Mercosur.
 
Ratificarea acordului este însă o prioritate pentru UE și ar putea contribui considerabil la redresarea economică după pandemia COVID-19, odată cu respectarea condițiilor de mediu și siguranța alimentară de către țările din blocul Mercosur.- Dan Motreanu

Articolul precedentDezvăluiri despre doctorii în copiat. Cum a dispărut teza de doctorat a lui Florian Coldea
Articolul următorRestricții de circulație miercuri în două localități vâlcene