„În sesiunea plenară de la Strasbourg, adoptăm astăzi înființarea Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) pentru perioada 2021-2027, care prevede un pachet de sprijin de 6,108 miliarde de euro. Acest instrument urmează să contribuie la sustenabilitatea pescuitului, acvaculturii și a activităților de prelucrare, precum și la dezvoltarea comunităților de coastă”, arată eurodeputatul Dan Motreanu. 

 
Imagine
„Fondul se va concentra în special pe investițiile pentru modernizarea ambarcațiunilor și îmbunătățirea siguranței și a condițiilor de muncă de pe navele de pescuit din UE. Astfel, pescarii vor putea accesa finanțare pentru înlocuirea sau modernizarea motoarelor navelor de pescuit în vederea reducerii emisiilor de CO2 și a creșterii eficienței energetice.
Totodată, fondul va promova schimbul generațiilor în cadrul profesiei, oferind sprijinind financiar tinerilor pescari (de până în 40 de ani) pentru achiziționarea primei ambarcațiuni.
Fondul va sprijini, de asemenea, investiții în prelucrarea, comercializarea, calitatea și valoarea adăugată ale produselor pescărești și de acvacultură.
Pentru accesarea fondurilor, statele membre UE vor alcătui planuri naționale individuale, care vor trebui să se axeze în principal pe dezvoltarea pescuitului de mică anvergură, efectuat de ambarcațiuni de mai puțin de 12 metri, care nu utilizează unelte de pescuit tractate. Acest sector reprezintă aproximativ 75 % din totalul navelor de pescuit înmatriculate în UE și aproape jumătate din numărul total de locuri de muncă din sectorul pescăresc”, explică Motreanu.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentEvaluări anuale ale elevilor din clasele pregătitoare, introduse în noul program ”România educată”
Articolul următorPreședintele Consiliului Județean Vâlcea anunță realizarea unei baze balneoclimaterice de tratament într- o localitate vâlceană