Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au verificat pe 30 iunie, in județul Vâlcea, modulul în care deținătorii legali de arme și muniții respectă prevederile legale în vigoare. Este vorba despre Ramnicu Valcea, Babeni și Băile Olanesti. 

În urma investigațiilor, a fost depistat un bărbat din Râmnicu Vâlcea, care deținea ilegal, la domiciliu, o armă neletală cu aer comprimat, fără a avea permis. Polițiștii au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, arma fiind confiscată.

De asemenea, a fost efectuat un control și în orașul Băbeni, la locuința unui deținător de arme și muniții, constatându-se că bărbatul păstra arma de vânătoare și muniția, în mod necorespunzător. Și în acest caz, a fost deschis un dosar penal, confiscându-se muniția și un dispozitiv de iluminat artizanal. Polițiștii au aplicat și o sancțiune contravențională de 5.000 de lei, bărbatului din Băbeni, pentru păstrarea necorespunzătoare a armei și cartușelor. Pe 29 ianuarie 2018, în Monitorul Oficial al României – Partea I, nr. 83 şi 83 bis a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 11/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, precum şi Anexa la hotărâre, act ce a intrat în vigoare la data de 28 februarie 2018.

Astfel, au fost aduse unele modificări legislaţiei, dar şi unele aspecte de noutate. Persoanele fizice sau juridice nu au voie să deţină sau să folosească armele de foc lungi, letale, a căror muniţie dezvoltă o energie cinetică la gura ţevii ce depăşeşte 10.000 Jouli.

Sunt interzise deţinerea, portul şi folosirea de către persoanele juridice a armelor utilitare cu ţeavă lungă, în activităţi de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor, cu excepţia societăţilor specializate de pază.
Alte modificări:

Colecţionarii de arme pot fi autorizaţi, la cerere, să transporte şi să folosească armele deţinute în colecţie în vederea participării la manifestări culturale, artistice sau istorice, organizate de instituţii sau organizaţii cu atribuţii în domeniu.

Durata pregătirii teoretice şi practice, în cadrul cursului de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor este de 80 de ore. Durata pregătirii teoretice şi practice, în cadrul cursului de instructor în poligonul de tragere este de 720 de ore.

Certificatul de absolvire îşi pierde valabilitatea dacă se constată că persoanei i-a fost anulat dreptul de deţinere sau port şi folosire a armelor, cu anumite excepţii.

În situaţia în care la data expirării valabilităţii permiselor de armă, titularul care are suspendat dreptul de deţinere, respectiv de port şi folosire al armelor, este obligat ca, în termen de 3 luni de la data încetării acestei măsuri, să depună la organul de poliţie competent documentele necesare prelungirii valabilităţii permiselor de armă.

De asemenea, noua normă mai prevede unele schimbări în ceea ce priveşte atestatul de instructor sau călătoria cu arme în străinătate sau introducerea armelor în ţară.

Articolul precedentCirculația feroviară, afectată in continuare de ploile torențiale
Articolul următorJandarmi si in timpul liber !