Două sportive românce, cele mai bune din lume. Ancuta Bodnar și Simona Radis au fost desemnate cele mai bune sportive din lume la canotaj în 2022.
Federația Internațională de Canotaj a desemnat echipajul româncelor cel mai bun din lume, fetele din barca tricoloră de dublu vâsle fiind neînvinse în competiții din 2019.
Anul acesta ele au câștigat titlul mondial și european în această probă. Ele sunt campioanele olimpice ale probei.
„Felicitări, Ancuța și Simona! Felicitări antrenorilor lotului olimpic de canotaj al României! Mândri de voi!” a transmis Comitetul Olimpic și Sportiv Român