Drumul de acces spre Schitul Bradu, unicul lăcaș străvechi păstrat în ținutul Vâlcii cu statutul de monument istoric, ce poartă hramul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, va fi modernizat. Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, alături de primarul Sorin Vasilache, a fost prezent la Olănești, pe DJ 656, pentru a vedea stadiul lucrărilor de pregătire a drumului în vederea asfaltării.
Drumul Județean 656 asigură legătura între Olănești-Comanca-Tisa dar este si singura cale de acces spre localitățile componente ale orașului stațiune Tisa, Gurguiata, Pietriș și Comanca. In prezent se lucrează intens in zona.
Refacerea acestui drum ar ușura calea de acces a turiștilor către Schitul Bradu, aflat în localitatea Gurguiata, parte componentă a orașului Băile Olănești.
Pelerinii care doresc să ajungă la mănăstirea Bradu au fost puși în dificultate de drumul vechi, neasfaltat, drumul care urcă din satul Tisa spre Mănăstire. Drumul este aproape impracticabil după ploi.
Mănăstirea de călugărițe din satul Gurguiata, Băile Olăneşti, construită în urmă cu 235 de ani, ce a purtat și numele „Schitul de sub Râpa Bradului” este unul dintre putinele care pastreaza tradiții romanesti.
Obștea mănăstirii Bradu, unicul lăcaș străvechi, păstrat în ținutul Vâlcii cu statutul de monument istoric, care poartă hramul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, se află într-un peisaj unic.
Departe de lumea dezlănţuită, se roagă în linişte cele 10 maici, alături de Prea Cuvioasa Stareță Arsenia Maxim și Maica Sebastiani.
Prea Cuvioasa stareţă Arsenia Maxim are 85 de ani şi de o viaţă este în mănăstire. Şi-a câştigat dragostea şi respectul celor din jur prin vorbele sale.
“În 1951 am venit la Iezer, iar în ’60, la decret, am fost trimisă acasa din iulie până în septembrie. Eu sunt din Tecuci, dar lunile acelea am simţit de fapt că acolo nu mai este casa mea. Apoi am revenit tot la Iezer unde am stat 15 ani. Am fost şi am lucrat şi la Casa de odihnă Turnu prin ’96 până când două măicuţe mi-au spus că la Bradu nu mai este nimenea. Se aciuase doar un călugăr. Atunci m-am dus cu la Prea Sfinţitul Gherasim şi i-am povestit că aş vrea să vin aici. *Înalt Prea Sfinţite Părinte Episcop Gherasim, eu vreau să merg la Schitul Bradu!* Iar Prea Sfinţitul Gherasim mi-a spus: *Păi de ce, măicuţă, că nu e nimeni acolo!* Apăi, toma d-aia! Să faci blagoslovenie şi să ţii orânduiala la Bradu. Să faci lucrurile aşa cum trebuie!*”
Acest dialog avea loc în 1996, când maica Arsenia Maxim a urcat împreună cu alte trei călugărițe să viețuiască printre ruine.
„Am ascultat cuvintele Prea Sfinţitului Gherasim şi le-am urmat… Aceasta este orânduiala. Călugărul să ostenească” se destăinuie maica stareță.
Au trecut 235 de ani de la ctitorire, cu toate că aici a existat un lăcaş monahal mult mai vechi. Inestimabila valoare a așezământului monastic de la Gurguiata este dată atât de vechimea sa cât şi de bogăţia elementelor arhitecturale şi picturale.
Biserica mănăstirii a fost ridicată în 1783-1784 de părintele Sava ieromonah, duhovnic şi stareţ pentru că schitul a fost de la începuturi de călugări.
La temelia lăcaşului de astăzi a existat construcţia unui schit mai vechi care se numea “Schitul de sub Râpa Bradului”, atestat la anul 1766.
În secolul al XIX-lea schitul se afla în părăsire și ruinare. Până în anul 1850 aici au mai viețuit câțiva călugări.
Dupa trecerea la Domnul a monahilor vârstnici, cei tineri, neavând un adăpost s-au întors la Schitul Iezer.
Până în secolul al XIX-lea, Schitul Bradu ajunsese deja într-o stare avansată de degradare.
În anii 1861, chiliile schitului nu mai aveau învelitoare, iar clopotnița își pierduse deja toată tencuiala. În iarna anului 1863, acoperișul acesteia a cedat. În 1904 la Schitul Bradu nu mai viețuia niciun monah.
Aflat în vizită la schit, la 14 septembrie 1909, arheologul și istoricul Virgil Drăghiceanu se referea, în însemnările sale, la starea gravă de conservare: “Nu pot trece cu vederea halul de mizerie în care se află singura chilioară în care stă egumenul”
În 1960 schitul era părăsit complet.
Abia în anul 1994, în chiliile părăsite s-a stabilit un călugăr care se muta din loc în loc, trăind cu teama că zidurile se vor prăbuși peste el. În anul 1999 au fost aduse aici călugăriţe, în mare parte de la Schitul Iezer, şi lăcaşul Domnului a reînviat.
În anii 2017 au început lucrările de consolidare-restaurare a Bisericii “Sf. Ioan Botezătorul” şi a Turnului-clopotniţă, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, după un proiect realizat de arhitect Aurel Ioan Botez, președintele Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice.
O nouă etapă de restaurare, aflată în desfășurare, este salvarea picturii murale (suma estimativă este de 490.000 RON).
( referințe istorice oferite de Prof. dr. Florin EPURE
Director executiv la Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea)
