Preotul Dan Damaschin a spus, luni seară, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS că epidemia este o încercare de la Dumnezeu de a ne îndrepta spre credință.
”În istorie, omenirea a fost încercată în multe feluri, dar când oamenii au conștientizat că fără harul Său, fără iertarea Sa, fără pocăința noastră nu putem ieși din necazuri, atunci omenirea a ieșit și mai puternic, și mai frumoasă, din aceste încercări (…) Dacă ne gândim că în vechime crizele veneau fie pe cale militară, fie pe calea catastrofelor naturale: ploaie, secetă, cutremure, cu cât oamenii încearcăm să își construiască case mai puternice, rezistente la cutremure, cu cât oamenii nu se mai tem de ploi pentru că avem de Departamentul de Urgență care să ne protejeze în fața inundațiilor, iată că Dumnezeu găsește căi cât mai potrivite prin care noi oamenii să ne întoarcem fața către El cu smerenie, căință înaintea Sa. Să ne îndreptăm și viața și inima și tot ceea ce este de îndreptat în noi”, a declarat preotul într-o intervenție telefonică, în cadrul emisiunii ”Jocuri de Putere”, la Realitatea PLUS.