Sindicaliștii de pe Platforma Chimică au ieșit astăzi, din nou, în stradă, pentru cea de- a doua zi de proteste.

Sindicaliștii de la Ciech Sodă România și cei de la Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea au mers din nou în fața Prefecturii Vâlcea, unde au solicitat garanția că își vor păstra slujbele și prezența ministrului Dăncilă.

Organizatorii protestului: Sindicatul „Sodistul” din cadrul Ciech Soda România, Sindicatul „Chimistul” din cadrul Chimcomplex Borzeşti, filiala Vâlcea, Sindicatul „2015 CET” din cadrul CET Govora, sindicatele din Federaţia „Salroca” din cadrul Societăţii Naţionale a Sării şi Cartel ALFA, filiala Vâlcea.

Liderii protestatarilor i- au oferit prefectului Florian Marin cadouri simbolice pentru situația în care se află.

Ajunși în fața Consiliului Județean protestatarii au fost întâmpinați de președintele Consiliului, Constantin Rădulescu, reîntors din București, unde a participat la discuții pe tema situației actuale din județ.

Constantin Radulescu a reiterat susținerea și implicarea sa în nemulțumirile angajaților vâlceni.

Marți, aproximativ 300 de angajați de la Ciech Soda Romania si Societatea Națională a Sării, filiala Valcea, au pichetat sediul Prefecturii și al Consiliului Judetean, cerand garanții că vor putea păstra locurile de muncă.

În contextul în care a fost anunțată întreruperea activității singurei fabrici de sodă calcinată din Romania, incepand cu 18 septembrie.

Oficialii susţin că plătesc deja, în România, unul dintre cele mai ridicate preţuri pentru abur la nivelul grupului, cu aproape o treime mai mult decât în Polonia.

Protestele vor continua și mâine.

Articolul precedent13 Septembrie, Ziua Pompierilor din Romania
Articolul următorInformare privind sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale în Govora !