La Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, în perioada 10-13 octombrie, are loc workshop-ului de programare web „WEB TRAINEE CAMP” organizat de Asociaţia „Alexandru Lahovari” în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”.

Evenimentul este finanțat cu ajutorul inițiativei Meet and Code (https://www.meet-and-code.org/) susținută la nivel european de compania de software SAP.

Meet and Code este coordonată de Haus des Stiftens gGmbH și rețeaua TechSoup Europe în 25 de țări europene și susține, pentru al treilea an consecutiv, evenimente de tehnologie și programare desfășurate în timpul Europe Code Week (5-20 octombrie 2019).

În România, inițiativa Meet and Code este coordonată de Asociația Techsoup. Din 2010, Asociația Techsoup (https://www.asociatiatechsoup.ro) creează și oferă resurse IT și experiențe de învățare a tehnologiei pentru organizații nonprofit, tineri și profesori. Asociația Techsoup este câștigătoare a premiului Digital Skills for Education din cadrul European Digital Skills Awards în 2017, competiție organizată de Comisia Europeană.

Unul dintre iniţiatorii proiectului este Alexandru Hogea (absolvent al Colegiului Naţional „Alexandru Lahovari” – promoţia 2015 şi absolvent al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti – promoţia 2019) el fiind şi trainer alături de studenta Olimpia Ursu.

În prezent Alexandru este masterand şi research and dev engineer în cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti.

Workshop-ul este dedicat tinerilor ce vor sa înveţe cum să realizeze o aplicaţie web de la zero, trecând prin toţi paşii şi este structurat în patru capitole principale, care reprezintă și etapele de realizare a unei platforme: arhitectură, design și frontend, date, backend.

Fiecare capitol va avea dedicată o zi, împărțită în două: parte teoretică și parte practică. Platforma web realizată în urma workshop-ului va fi o platformă în stilul „Pinterest” sau „Tumblr”, unde oamenii pot să posteze lucruri și să își facă un profil.

La workshop participă elevi de la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”, Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab”, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” şi Şcoala Gimnazială „Anton Pann”.

Detalii privind evenimentul se găsesc la adresa https://www.meet-and-code.org/ro/ro/event-show/3546.

Alexandru Hogea se află printre finaliştii competiţiei de idei de business Future Makers.

Proiectul său presupune înființarea la Râmnicu Vâlcea a unei școli de programare web pentru cei care termină liceul, vor sa lucreze în industrie, dar nu vor sa meargă la facultate și nici nu sunt autodidacți. https://futuremakers.ro/community-voting/?contest=video-detail&video_id=19214

Evenimentul organizat în acest final de săptămână alături de foşti profesori are legătură cu ideea proiectului său.
Articolul precedentDrumul județean 643 B se află în proces de modernizare
Articolul următorRestricții la livrarea apei potabile în județ !