La Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea a avut loc astăzi vernisajul expoziției „FERDINAND ȘI MARIA, UN DESTIN COMUN: ROMÂNIA MARE”.

Prin acest demers, Muzeul Național Cotroceni aduce în fața publicului o inedita lecție de istorie, prin prezentarea unor repere ale genealogiei familiilor Romanov, Saxa Coburg și Gotha și Hohenzollern-Sigmaringen, rădăcinile Reginei Maria și ale Regelui Ferdinand. 

„Descendenți ai unora dintre cele mai importante Familii Regale, Ferdinand și Maria și-au dedicat viața construirii unei țări, devotamentul lor urmând în mod natural tradiția creată de părinții și bunicii lor în alte țări din Europa, dar și de Regele Carol I și Regina Elisabeta în România.”- Biblioteca „Antim Ivireanul” Vâlcea.

Portretele prezentate în expoziție sunt realizate de tineri artiști români.

Expoziția poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 9.00 – 19.00, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară specifice perioadei pe care o traversăm.

Organizator: Muzeul Național Cotroceni. Parteneri: Consiliul Județean Vâlcea, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea.

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentSebastian Fârtat: În câteva zile ar putea fi deschis sezonul de schi la Obârșia Lotrului. Noi servicii și căi de acces
Articolul următorMedicul Irinel Popescu, mesaj după trimiterea în judecată: Sunt victima unei înscenări. NU am promis, NU am oferit, NU am dat nimănui bani