Se implică în campania de Paști și ajunge din nou la porțile celor cu situații speciale. Marcel Boboc își continuă misiunea începută cu ceva timp în urmă, aceea de a aduce o mică speranță și un motiv de bucurie vâlcenilor aflați în momente dificile, din cauza unor situații delicate.

În ajunul Paștelui a fost prezent, din nou, în localități vâlcene, alături de semenii cu nevoi speciale, sau cei care i- au cerut ajutorul.

Îndemnat de credință și convingerea că avem nevoie unii de ceilalți s- a mobilizat și a oferit familiilor nevoiașe din Vâlcea mici ajutoare necesare.

Ștafeta a fost înmânată de sportivul vâlcean care a transmis provocarea mai departe.

Declară că îi primește alături pe cei care doresc să se implice.

„Cu ajutorul si bunăvoința lui Dumnezeu, am ajuns azi cu pachete la o mulțime de oameni/familli, dintre care o parte ii puteți vedea in poze. 
Chiar daca am plecat la prima oră și am terminat tocmai pe seară, nu mă simt deloc obosit, deoarece când trăiești astfel de momente, Dumnezeu iți dă putere. 
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care nu au stat indiferenți față de cei aflați într-o situație nefavorabilă și au decis să dea o mână de ajutor, aceștia fiind, pe lângă cei din familia Boboc, anume: Nuică Ovidiu-Gabriel care ne-a oferit o mulțime de alimente de calitate la un preț foarte bun; Dragos Iliescu Aurul Dacilor care a ajutat financiar, Anthony Ene, Maria Ene care au ajutat financiar și Anthony a fost alături de mine pe baricade, Catalin Iliescu care a ajutat atât financiar cât și oferind dubă pentru a putea încărca toate alimentele si Vali Padure care este om de bază în Colonie Nuci.
Vă urez tuturor Sărbători Pascale binecuvântate! Sper cu ajutorul Preabunului Dumnezeu să putem continua acțiunea si după această sfântă sărbătoare!”

 

Articolul precedentA fost anunțat decesul a încă 13 persoane din cauza coronavirusului. Numărul a ajuns la 434
Articolul următorMesajul liderului PNL Vâlcea, cu prilejul Sărbătorilor Pascale