Hidroelectrica a pus în funcţiune staţia de 110kV din cadrul obiectivului de investiţii ‘Modernizare staţie de 110kV, aferentă Staţiei de Pompe Jidoaia’.

Costul lucrărilor s -a ridicat la 1.988.578 lei, anunţă astăzi compania.

Staţia de Pompare Jidoaia este amplasată în munţii Lotrului, pe cursul pârâului Jidoaia, la 15 km. de localitatea Voineasa. Amenajarea Hidroenergetică Jidoaia are ca scop captarea apelor provenite din pârâul Jidoaia  şi de la cele 16 captări secundare din ramura nord pompaj, în lacul de acumulare Jidoaia.

Prin intermediul celor două grupuri, apa este pompată în lacul de acumulare Vidra.

”Hidroelectrica a înregistrat progrese importante anul acesta la capitolul de retehnologizări ale obiectivelor. Sunt lucrări care, dincolo de piedicile ridicate de pandemie, s-au derulat într-un ritm susţinut. Săptămâna aceasta am pus în funcţiune staţia de 110kV Jidoaia, care intră astfel într-un nou ciclu de viaţă, în curând vom finaliza lucrările şi vom pune în exploatare staţiile de 110kV din CHE Bradişor (SH Râmnicu Valcea), staţia de 110kV aferentă Staţiei de Pompe Lotru Aval, staţiile din CHE Olt Superior (CHE Avrig, CHE Scoreiu, CHE Arpaşu, CHE Viştea şi CHE Voila). Urmează, de asemenea, să finalizăm retehnologizarea staţiilor de110kV de la CHE Clăbucet şi CHE Oeşti.”- Bogdan Badea, preşedinte directorat Hidroelectrica.

Compania Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional.

 

Articolul precedentClaudia Mihaela Banu: Împreună, prin seriozitate și respect, pe 27 septembrie începem să ne scriem povestea
Articolul următorTeren de sport lângă Grădiniţa Ostroveni 2