În aceste zile regizorul Cristian Mungiu continuă întâlnirile cu publicul din țară la proiecțiile speciale ale noului său film, prezentat în premieră mondială la Festivalul de film din Cannes, R.M.N.

Turneul de promovare a debutat vineri la Ditrău, locul care a stat la baza acestui film.

După Ditrău, Cluj, Alba Iulia sau Sibiu și
spectatorii din alte orașe pot avea prilejul să asiste la o proiecție specială, urmată de o discuție cu actorii și celebrul regizor Cristian Mungiu.
 Imagine

”R.M.N.” nu spune neapărat lucruri simpatice, nu e drăguț ce-ți spune despre tine ca persoană, despre noi ca societate, însă e onest, a declarat Cristian Mungiu.

Regizorul român, apreciat deopotrivă și în țară și în străinătate pentru filmele sale, care îi poartă semnătura atât ca regizor cât și ca scenarist, a vorbit cu prilejul lansării filmului la Festivalul de la Cannes și despre puterea specială a cinematografiei, aceea de a îi uni pe oameni.

Declarații Cristian Mungiu, după proiecția R.M.N. din Competiția Oficială.

https://fb.watch/dwCcXiDSjk/

„Am foarte multe îndoieli, dar cred că aveam dintotdeauna. Caut, încerc, experimentez, verific (…), declară regizorul făcând referire la momentele premergătoare unui nou film. 

Noul film semnat Cristian Mulgiu, ”R.M.N.”, proiectat la Cannes, este un film polemic, care îndeamnă oamenii să-și pună întrebări.

Imagine

Este probabil „cel mai politic și mai polemic film pe care l-am făcut eu vreodată, dar totodată trebuie spus că el nu se referă doar la societatea românească. E adevărat că de aici aștept să am cea mai precisă și cea mai interesată reacție, pentru că spune niște lucruri care nu sunt neapărat simpatice și probabil că cine va veni să vadă filmul va înțelege într-o măsură și de ce reacțiile pe care le-am stârnit din premiera mondială de la Cannes au fost atât de tranșante, de o parte sau de cealaltă. Nu e drăguț ce-ți spune filmul despre tine ca persoană, despre noi ca societate, însă e onest și atunci ceea ce-mi doresc eu este ca și reacțiile să fie oneste. E o mare-mare distanță astăzi între ce credem noi în capul nostru și discursul nostru public” a declarat regizorul.

Turneul filmului va continua și în zilele următoare în orașe precum Zalau, Oradea, Iasi, Piatra Neamț, Vatra Dornei, Miercurea Ciuc, Suceava, Arad.

 

Articolul precedentAntreprenorii și-au dat întâlnire la Alba Iulia
Articolul următorRestricții, începând de sâmbătă. Circulație interzisă. Cine este vizat