Având în vedere că Romania se situează pe ultimele locuri din Europa privind siguranța rutieră, prin înregistrarea unui număr sporit de accidente, CNAIR propune numeroase inițiative și proiecte pilot preluate din experiența altor țări cu rezultate pozitive în siguranța circulației.

Unul dintre proiecte a fost prezentat în Consiliul Interministerial de Siguranță Rutieră, în luna februarie: o idee privind implementarea unei soluții pentru asigurarea unei distanțe de siguranță între autovehicule, atunci când acestea se deplasează în coloană pe drumuri de mare viteza.

Soluția presupune trasarea unor săgeți executate din marcaje rutiere cu o distanță între ele de 75- 100 metri, pe care participanții la trafic trebuie să o respecte pentru a micșora riscul de ciocnire între autovehicule atunci când vehiculul din față frânează, anunță compania.

Marcajele vor fi presemnalizate cu indicatoare rutiere care indică participanților la trafic distanța de siguranță necesară.

Vor fi demarate, ulterior, consultări tehnice și avizări cu Poliția Rutieră în vederea implementării pe teren a lucrărilor necesare. 

Proiectul pilot are rolul de a identifica măsurile care să determine  desfășurarea transportului rutier în siguranță.

Se are în vedere consultarea opiniei publice printr-o mediatizare și o informarea riguroasă a participanților la trafic. 

 

Articolul precedentContractul pentru finanțarea Spitalului de Urgență Craiova, construit din fonduri europene, a fost semnat
Articolul următorPloi dar și ninsori ca în povești, în ultimele ore, în România