Înscrieri și pregătiri în Târgu Jiu pentru o nouă ediție a Festivalului Cântecului Popular Românesc „Maria Lătărețu”.
Festivalul concurs, ce va avea loc între 4 și 7 noiembrie, oferă tinerilor pasionați de cântecul autentic popular șansa de a- și evalua calitățile muzicale.
Aceștia se pot înscrie și participa la preselecțiile ce vor avea loc pe 29 octombrie, începând cu ora 11 00, la Casa de Cultură din Târgu Jiu.
Se pot înscrie soliști vocali și instrumentiști, cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani.
Interpreții vor prezenta piese precum: doină, baladă, cântec doinit sau cântec epic, fără acompaniament, o melodie ritmată, cu acompaniament orchestral.
Laureații Marelui Premiu și Premiul I, obținute la edițiile anterioare ale Festivalului, nu pot participa în concurs.
Manifestarea se află în acest an la cea de-a XXVI-a ediție.
Fiecare seară de concurs şi Gala Laureaţilor vor fi urmate de recitaluri ale unor solişti consacraţi, anunță organizatorii.