Întârzieri de trenuri în România. Șase trenuri au fost redirecționate sau blocate.

Un tren de marfă, care circula pe relația Ploiești Vest-Arad, format din 25 de vagoane încărcate cu produse petroliere (motorină), a deraiat marți seara, cu penultimul vagon în linie curentă.

Circulația feroviară a fost întreruptă pe magistrala 900, la kilometrul feroviar 348+150 de metri, la intrarea în stația CFR Valea Albă (între localitățile Strehaia și Drobeta-Turnu Severin), județul Mehedinți.

Din fericire nu su existat scurgeri din conținutul vagoanelor și nici persoane rănite.

Au fost afectate șase trenuri de călători.

Două au fost direcționate pe rute ocolitoare, iar călătorii din celelalte patru trenuri au fost transbordați cu mijloace auto.

Articolul precedentCentrul medical din Ostroveni asigură servicii și pe perioada sărbătorilor de iarnă
Articolul următorB-MAX, jurnalul unui uberist