Dezvăluire bombă despre miliardarul Ion Țiriac și relația sa cu fosta Securitate! Documentul care dovedește că fostul mare sportiv ar fi fost informator al Securității a fost publicat de solidnews.ro. Mai mult, Ion Țiriac era considerat de fosta Securitate ca fiind „un element bun, cinstit și atașat regimului”, potrivit raportului-document ce propunea recrutarea acestuia ca agent.
„Am primit la redacție un document olograf (foto) care atestă faptul că miliardarul Ion Țiriac a devenit informator al Securității încă din 1963”, anunță solidnews.ro.
Așadar, dacă socotim faptul că Țiriac, în calitate de persoană publică, nu și-a autodenunțat niciodată această calitate de informator, putem presupune că, asemenea multora, a continuat să deservească instituțiile statului și după dispariția Securității, fapt ce l-ar face să fie, probabil, informatorul cu cea mai mare vechime din România, mai scrie aceeași publicație.
„Iată textul angajamentului scris și semnat de către Ion Țiriac:
Subsemnatul Țiriac Ion născut la 9 mai 1939, în Brașov, fiul lui Ion și al Ecaterinei, cu domiciliul în București, Str. Doamnei nr. 5, față de organele de securitate îmi iau următorul angajament:
Să ajut aceste organe în mod benevol, conștient fiind de faptul că îmi ajut patria cu anumite date ce interesează securitatea statului cu ocazia deplasărilor pe care le fac în străinătate.
Deasemeni consimt să păstrez cu strictețe acest secret, conștient fiind de faptul că divulgarea lui constituie secret de stat și se pedepsește de legile RPR.
Nu voi discuta acest lucru cu nimeni, inclusiv rude apropiate sau depărtate.
Notele pe care le voi da le voi semna cu numele de Titi Ionescu.
11.07.1963”, se arată în documentul publicat de solidnews.ro.
Sursă Foto: solidnews.ro
RAPORTUL pozitiv pentru recrutarea lui Ion Țiriac ca informator al Securității
În plus, potrivit celor din fosta Securitate care au propus recrutarea lui Ion Țiriac ca informator, „candidatul” este „un element bun”, după cum se observă în Raportul-document de mai jos.
„RAPORT cu propuneri de recrutare ca agent a numitului ȚIRIAC ION
Organele noastre au studiat în vederea recrutării pe numituș ȚIRIAC ION sportiv fruntaș-campion republican și component al lotului național de tenis de câmp.
Considerăm că este utilă recrutarea și folosirea ca agent al organelor noastre a numitului ȚIRIAC ION deoarece fiind un sportiv fruntaș de valoare internațională face dese deplasări în diferite state capitaliste și se poate (pot, n.r.) întreprinde cu ajutorul său unele combinații operative în sensul de a contacta pe unii fugari aflați în străinătate cunoscuți că desfășoară activitate de spionaj împotriva R.P.R. (…) ȚIRIAC ION va putea fi instruit asupra felului cum trebuie să se comporte (…), va putea fi folosit și pe lîngă marii sportivi și delegații străini ce vin în R.P.R. pe linie sportivă și care sînt suspecți. (…)
În materialele aflate în dosarul de cadre – caracterizări și referințe – rezultă că ȚIRIAC ION este un element bun, în sensul că are o atitudine și conduită morală sănătoasă fiind un exemplu pentru ceilalți sportivi. În cadrul colectivității, cât și în deplasările pe care le-a făcut în străinătate a avut o comportare corectă. Din materialul informativ furnizat de agenții „ALBU ION” și „LICU” rezultă aceleași aspecte pozitive despre candidat.
Din punct de vedere politic, atât numitul ȚIRIAC ION, cât și familia sa nu sunt cunoscuți cu antecedente. Tatăl său a fost muncitor, este decedat din 1950, iar mama sa este casnică.
Ca rude apropiate, candidatul mai are o soră mai mică care este membră U.T.M., un unchi și o mătușă ambii muncitori și membri P.M.R.
În străinătate nu are rude. (…)
Față de cele de mai sus, ținând cont că ȚIRIAC ION este un element cinstit și atașat regimului nostru propun să se aprobe recrutarea sa ca agent pe baza sentimentelor patriotice”, se arată în Raportul ce propune recrutarea lui Ion Țiriac ca informator al fostei Securități.