Istoricul vâlcean Florin Epure vorbește astăzi despre ziua de 10 mai, în istoria României.
10 Maiŭ ne-a dat Domn, Ţară şi Regat
“Până să ajungă comuniştii la putere în România, aduşi pe tancurile Armatei Roşii, ziua naţională a românilor era „10 Maiŭ“, o zi cu mai multe semnificaţii legate de venirea prinţului Carol în ţară, de independenţa de stat şi de declararea regatului.
Timp de aproape o jumătate de secol comuniştii au încercat să şteargă această zi din memoria colectivă a poporului dar nu au reuşit de tot.
Cei mai vârstă îşi mai amintesc şi acum de imnul pus pe versurile lui Vasile Alecsandri: “Trăiască regele/ În pace şi onor/ De ţară iubitor/ Şi apărător de ţară…”.
Ziua de 10 Mai 1866 a marcat începutul dinastiei române prin proclamarea ca domnitor al Principatele Române, a Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. La Bucureşti, în faţa Parlamentului, Carol a jurat credinţă legilor ţării, că va păzi religia românilor, integritatea teritoriului lor şi că va domni ca domn constituţional.
Este ziua în care tânărul principe îşi declara devotamentul „fără margini faţă de noua mea patrie, şi acel neînvins respect pentru lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean azi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăţi cu dumneavoastră soarta cea mai buna ca şi cea mai rea“. Istoria a arătat că aceste vorbe n-au fost deşarte ci s-au împlinit întocmai.
Tot într-o zi de 10 mai, a anului 1877, s-a înregistrat un alt moment de mare mândrie pentru români. După aproape cinci secole de dominaţie otomană, prinţul Carol semna actul prin care România îşi declara independenţa de stat, după ce Mihail Kogălniceanu îl citise, cu o zi înainte, în Parlamentul României. Principele Carol, în calitate de conducător suprem al armatelor româno-ruse, s-a acoperit de glorie la Plevna, Rahova, Griviţa, Smârdan şi Vidin.
La 10 mai 1881 avea loc proclamarea Regatului României iar principele a devenit Regele României, cu numele de Carol I. În cei 48 de ani de domnie ai lui Carol, România a înflorit atât din punct de vedere economic, social, cât şi cultural. Vizitând Castelul Peleş, am citit textul plăcii de bronz, inscripţionate cu versurile scrise lui Vasile Alecsandri, care sintetizează cel mai bine contribuţia acestui vrednic monarh la desăvârşirea modernizării ţării: „Eu Carol şi al meu popor/ Zidit-am într-un gând şi dor/ În timp de lupte al meu regat/ În timp de pace – al meu palat“.
Ferdinand I, nepotul şi urmaşul său, avea să înfăptuiască unirea provinciilor româneşti într-un singur stat, în urma jertfei armatei române pe fronturile primului război mondial. Demn urmaş al monarhilor României, Regele Mihai I, a condus destinele ţării într-o perioadă extrem de dificilă.
Ca o recunoaştere a contribuţiei României la victoria Naţiunilor Unite, preşedintele american Harry Truman, i-a acordat cea mai înaltă distincţie de război a SUA pe data de 10 Mai 1947.
10 Mai nu era însă doar ziua regelui şi a familiei sale ci şi sărbătoarea României. Era ziua mult aşteptată, care debuta cu salve de tun, ziua în care străzile, iluminate mai puternic decât altădată, erau împodobite cu arcuri de triumf şi steaguri tricolore, elevii, studenţii, meşteşugarii, negustorii, primarii şi nobilii judeţelor ţării, defilau îmbrăcaţi în ţinute de sărbătoare şi costume populare specifice zonei din care veneau.
La toate barierele oraşului se dădeau prânzuri populare pentru săraci, se ţineau banchete sub cerul liber, iar seara regele invita la palat personalităţile ţării, după ce participase la slujba pentru sfinţirea zilei la Mitropolie.
Această zi trebuie să fie sărbătorită ca o zi naţională, pentru faptul că păstrează în ea memoria unor vremuri ce au reprezentat momente de glorie, evoluţie şi modernizare a statului român independent şi indivizibil, sub sceptrul şi coroana unor vrednici monarhi.”
Dr. Florin EPURE
