2 februarie – Întâmpinarea Domnului (Stretenia)

Întâmpinarea Domnului, cunoscută în popor şi sub denumirea Stretenia/Stratenia (după numele vechi slavon), este sărbătoarea anuală a zilei în care Sfânta Fecioară Maria, conformându-se Legii (Lev. XII, 8), a mers la templul din Ierusalim, la 40 de zile după naşterea Domnului, pentru curăţirea ei; dumnezeiescul Prunc a fost întâmpinat şi ţinut în braţe de bătrânul şi dreptul Simeon (Luca II, 22 s.u.).

La ortodocşi, accentul sărbătorii se pune pe persoana dumnezeiescului Prunc şi de aceea e numită Întâmpinarea Domnului (de către Simeon), fiind trecută între sărbătorile Mântuitorului, pe când la catolici pe primul plan stă persoana Fecioarei Maria, care a venit la templu pentru curăţirea ei, după Lege. De aceea, la ei sărbătoarea se numeşte Curăţirea Sfintei Marii şi e trecută între sărbătorile Maicii Domnului.

Prima menţiune documentară despre existenţa acestei sărbători este cea din memorialul de călătorie al pelerinei Egeria, care ia parte la ea, la Ierusalim, în anii 382-384. Având în vedere ca în acea vreme la Ierusalim Naşterea Domnului se serba încă la 6 ianuarie, odată cu Epifania, întâmpinarea era sărbătorită la 40 de zile după Epifanie, adică la 14 februarie. 

La Antiohia, după mărturia istoricului Cedren, sărbătoarea întâmpinării s-ar fi introdus în penultimul an al domniei împăratului Justin I (526), iar generalizarea ei în Răsarit s-a făcut în cursul secolului VI, începând din anul 534, când împăratul Justinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua dată a sărbătorii Naşterii Domnului). Dintre creştinii răsăriteni, numai armenii sărbătoresc până astăzi întâmpinarea Domnului tot la vechea dată, adică la 14 februarie.

Imagine

Foto

Biserica „Întâmpinarea Domnului” comuna Livezi, sat Pârâienii de Mijloc 

Prof. dr. Florin EPURE, 
Director DJC Vâlcea

Articolul precedentCapodoperele picturii universale, la un click distanță
Articolul următorRomânia, cel mai mare exportator de forţă de muncă din Uniunea Europeană