Incendii in ultimele ore in Ramnicu Valcea si Judetul Olt. La solicitarea celor implicati pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” al județului Vâlcea au intervenit pe Bulevardul Tineretului pentru stingerea unui incendiu produs la o ghenă de gunoi.
Până la stingerea flăcărilor, au ars deșeuri menajere și s-a deteriorat ghena. Cercetările arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma aruncării unei țigări aprinse de către o persoană neidentificată.
Pompierii militari au intervenit si în localitatea Leleasca județul Olt, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit.
Flăcările s-au declanșat la nivelul acoperișului, în imediata apropiere a coșului pentru evacuare a fumului. Până la stingerea incendiului, a ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 50 mp.
A fost afectat si tavanul locuinței iar la aproximativ o oră de la sosirea pompierilor la locul intervenției incendiul a fost stins înainte ca flăcările să se propage și la alte bunuri din gospodărie. Incendiul s-ar fi declanșat în urma scânteilor rezultate de la coșul pentru evacuarea fumului, rămas nereparat înaintea folosirii sistemului de încălzire.
Având în vedere faptul că în sezonul rece, majoritatea incendiilor sunt generate de sistemele de încălzire a locuinţelor, exploatarea sobelor, cu sau fără acumulare de căldură şi a maşinilor şi aparatele de încălzit şi de gătit ISU General Magheru Valcea reaminteste ca trebuie respectate cateva reguli necesare:
- materialele sau elementele combustibile situate în faţa focarelor şi cenuşarelor vor fi la distanţă de minimum 1,25 m faţă de acestea, iar cele greu combustibile pot fi la 1,00 m;
- în încăperile în care sunt amplasate sobele nu se admite depozitarea materialului combustibil care să depăşească consumul pentru 24 ore;
- depozitarea ( amplasarea ) materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de 1,00 m faţă de sobele fără acumulare de căldură şi de 0,50 m la sobele cu acumulare de căldură;
- este interzisă depozitarea materialului combustibil deasupra sobelor;
- în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50 m;
- înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum trebuie verificate amănunţit, reparate, curăţate şi date în exploatare în perfectă stare de funcţionare;
- nu este admisă utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare, defecte sau izolate necorespunzător faţă de elementele combustibile ale clădirilor;
- în timpul funcţionării sobelor, uşiţele focarului şi cenuşarului trebuie menţinute închise şi nezăvorâte;
- este strict interzisă aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
- se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe sau în imediata apropiere a lor;
- nu se admite folosirea lemnelor mai lungi decât vatra focarului sobei sau cărbuni cu o putere calorifică mai mare decât cea stabilită de producător (cocs de furnal);
- cenuşa se va evacua periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se vor stinge resturile de jar;
- se interzice funcţionarea sobelor supraîncălzite;
La utilizarea sobelor fără acumulare de căldură se respectă următoarele reguli:
- distanţa dintre sobe sau burlane şi materialele combustibile învecinate va fi de cel puţin 1,00 m, iar faţă de cele greu combustibile de 0,70 m;
- la sobele cu înălţimea picioarelor de cel puţin 0,25 m pardoseala de sub acestea se protejează printr-un strat izolator de cărămidă plină având grosimea de 6 cm cu mortar de argilă, sau prin două straturi de pâslă îmbibată cu soluţie de argilă, ori cu alt material incombustibil cu aceeaşi capacitate termoizolatoare, peste care se pune tablă;
- postamentul termoizolator trebuie să depăşească perimetrul sobei cu 0,25 m iar în faţa focarului cu 0,50 m;
- când sobele nu au picioare sau picioarele sunt mai scurte de 0,25 m, pentru a se izola faţă de pardoselile combustibile se protejează printr-un postament format din două rânduri de cărămidă (pe lat) cu mortar de argilă sau alcătuit din alte materiale incombustibile termoizolatoare echivalente termic.
La utilizarea sobelor cu acumulare de căldură se au în vedere şi următoarele aspecte :
- protejarea tavanelor din materiale combustibile se realizează prin tencuire sau prin acoperire cu un strat de gips – carton ori două straturi de pâslă îmbibată în soluţie de argilă, protejate cu tablă, iar porţiunea de tavan protejată trebuie să depăşească în toate direcţiile perimetrul sobei cu cel puţin 0,15 m;
- în cazul sobelor din încăperile cu pereţi din materiale combustibile porţiunea de perete de lângă sobă se execută din zidărie executată din materiale incombustibile care să depăşească marginile sobei, în toate direcţiile, cu minimum 0,50 m.
- La trecerea prin planşeele combustibile, zidăria coşurilor de evacuare a fumului trebuie să fie de cel puţin 24 cm de la faţa interioară a canalelor de fum jur împrejur, lăsând un rost de 3 cm liber sau umplut cu material termoizolator (temperatura pe exteriorul coşului nu trebuie să depăşească 50 C) . Porţiunea care traversează podul clădirii, până la străpungerea acoperişului, va avea feţele tencuite şi văruite