Liceul “Constantin Brâncoveanu” din orașul vâlcean Horezu a participat in perioada 3-10 octombrie în stațiunea Sinaia, la cea de a doua mobilitate din cadrul proiectului EDUcate YOUth – KA2 –Nonformal bridges to formal education, finanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+.

Imagine

Proiectul își propune ca atât elevii cât și cadrele didactice să îsi dezvolte gândirea critică, noi abilități de comunicare, cooperare si integrare, conform organizatorilor.

Participanții la cea de- a doua întâlnire din proiect, cadre didactice de la Liceul “Constantin Brâncoveanu”, cadre didactice din Turcia si membri din două organizații de tineret din România (ATDD) și Italia (Beyond Borders), au fost prezenți la activitățile derulate în cadrul proiectului Erasmus+ cu tema “Educational Digital Tools”.

Imagine

S-a stimulat gândirea critică independentă și prin fiecare instrument educațional digital propus în cadrul proiectului fiecare țară parteneră a adus un plus important în metodele de dezvoltare a gândirii critice, precum și noi metode de informare corectă și de evitare a dezinformării prin diverse activități interesante și provocatoare. Cele trei seri culturale au adus participanților în prim plan elemente de cultură, civilizație si tradiții importante pentru o comunicare eficientă pe termen mediu și lung, au declarat profesorii liceului din Horezu.

La finalul proiectului, 23 februarie 2023, metodele și activitățile propuse din cadrul celei de a doua mobilități, Instrumente Educaționale Digitale, alături de metodele propuse în prima mobilitate, se vor regăsi pe o Platformă digitală de tip e-learning și vor putea fi utilizate la clasă, în sistem formal.

 

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentProgramul Regional Sud-Vest Oltenia, cu o alocare de 1,2 miliarde de euro, a primit aviz pozitiv din partea Executivului European
Articolul următorDecont de peste un milion euro, în Oltenia, pentru refugiații din Ucraina